Categories: Economie

Putin a anunțat finalizarea pregătirii planului de acțiuni economice pe șase ani

Președintele Rusiei, Vladimir Putin. a avut o video-conferință pe probleme economice, a anunțat Kremlinul. Șeful statului a declarat, cu acest prilej, că lucrările de elaborare a planului de acțiuni socio-economice pentru următorii șase ani a intrat în etapă de finalizare. La întrevedere au participat premierul Mihail Mișustin, ministrul de finanțe, Anton Siluanov, președintele Băncii Centrale, Elvira Nabiullina și alții, informează Vedomosti.

La începutul întâlnirii, Putin a trecut în revistă rezultatele economice de anul trecut. Astfel, PIB-ul a înregistrat, în 2023, o creștere de 3,6%, peste media mondială (3%). Printre altele, volumul producției industriale a marcat, pe parcursul anului, un avans de 3,5%, cel al industriilor prelucrătoare, de 7,5%. În plus, un ritm de creștere de două cifre se observă în domenii precum producția de computere, avioane, nave, mobilă, aparatură tehnică și automobile.

Deficitul bugetar federal în 2023 a fost de 1,9% din PIB. În același timp, veniturile realizate din alte domenii decât petrol și gaze au crescut cu aproximativ 25%, iar în trimestrul patru au depășit așteptările cu aproape 500 de miliarde de ruble. În ianuarie 2024, creșterea acestor venituri a fost de aproximativ 85% față de anul trecut, a menționat Putin. „Acest lucru subliniază încă o dată rolul tot mai mare al industriilor prelucrătoare, nu a celor legate de materii prime”, a concluzionat el.

Potrivit președintelui, se menține o „cerere de consum susținută”, ceea ce „afectează pozitiv starea de spirit și planurile” mediului de afaceri rusesc. În același timp, Putin a subliniat necesitatea reducerii ratei inflației. La sfârşitul anului trecut ea a fost de 7,4%, iar în ianuarie 2024 – 7,2% de la an la an.

Putin a mai subliniat că principala prioritate rămâne creșterea veniturilor și a calității vieții cetățenilor Rusiei. Liderul de la Kremlin a precizat că se finalizează lucrările de elaborare a planului de acțiuni socio-economice pentru următorii șase ani. Documentul va reflecta direcțiile cheie, inclusiv susținerea investițiilor, asigurarea suveranității tehnologice, adaptarea și construcția de infrastructuri, dezvoltarea complexă a așezărilor umane etc.

Comentând creșterea dobânzii de referință a Băncii Centrale și încetinirea ritmului de creditare, șeful statului a spus: „Este extrem de important să se mențină un echilibru între obiectivele de dezvoltare, creșterea investițiilor și a creditării, menținerea ocupării forței de muncă și asigurarea stabilității prețurilor”. Putin a adăugat că în următorii ani trebuie promovată o „politică proactivă, stimulativă” care să dezvăluie potențialul industrial, agricol, de transport și high-tech al Rusiei și să permită crearea și modernizarea producției.

Owner

View Comments

  • Vladimir Putin - un conducător pe care Dumnezeu l-a dăruit Rusiei ca s-o readucă la măreția ei!

Recent Posts

Fico: Strategia Occidentului de susținere a Ucrainei a eșuat

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat că strategia țărilor occidentale de a susține Ucraina și,…

50 de minute ago

Rusia închide Consulatul General al Germaniei din Sankt Petersburg și centrele culturale Goethe

MAE rus: Rusia a retras acordul pentru funcționarea Consulatului General al Germaniei din Sankt Petersburg…

o oră ago

Lukianov: Duetul pacificatorilor: un nou divertisment

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei „Rusia în politica globală”, director științific al Clubului Internațional de…

5 ore ago

Rușinea nucleară a Japoniei

În Japonia au inventat cum să acuze Uniunea Sovietică pentru bombardamentele nucleare americane, scrie publicația…

14 ore ago

Graficul pentru livrările avioanelor de pasageri MC-21

Aeroflot intenționează să primească primele opt avioane MC-21 în trimestru patru al anului 2027, iar…

15 ore ago

De ce a respins Zelenski propunerea emisarilor lui Trump

Kievul nu va purta un dialog cu Moscova până când nu vor fi anunțate rezultatele…

15 ore ago