Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Anton Siluanov/ Foto: RIA Novosti
Orice acțiune legată de activele deținute de Rusia în străinătate va primi un răspuns simetric, în Rusia fiind înghețate nu mai puține astfel de bunuri, a avertizat ministrul de Finanțe, Anton Siluanov, într-un interviu acordat agenției RIA Novosti.
„Nu pentru noi este această întrebare, noi urmărim deciziile țărilor occidentale. Avem nu mai puține active înghețate. Orice acțiune legată de activele noastre va primi un răspuns simetric”, a răspuns Siluanov, întrebat fiind care ar putea fi soarta rezervelor de aur și valută ale Rusiei înghețate în străinătate.
După cum amintește RIA Novosti, țările neprietenoase au impus sancțiuni împotriva Rusiei începând din februarie 2022, fiind, prin urmare, înghețate atât active suverane, cât și fonduri ale investitorilor privați. Valoarea rezervelor valutare ale țării înghețate se ridică la aproximativ 300 de miliarde de dolari. Aproape imediat, au început discuții privind confiscarea acestor bunuri de către țări străine în diverse scopuri. În octombrie 2022, liderii UE au cerut Comisiei Europene să elaboreze propuneri în vederea utilizării acestor active înghețate pentru finanțarea lucrărilor de reconstrucție a Ucrainei.
Kremlinul a declarat că adoptarea unor astfel de decizii „va fi încă un pas de încălcare a tuturor regulilor și normelor de drept internațional”. Ministerul rus de Externe a definit înghețarea activelor rusești în Europa drept furt, menționând că UE vizează nu doar fondurile persoanelor fizice, ci și bunuri de stat ale Rusiei.
Potrivit lui Siluanov, alte țări trag deja propriile concluzii din această poveste.
„Chinezii își reduc participația în titluri americane, ca urmare a ceea ce se întâmplă. Fiabilitatea dolarului și a euro a fost zdruncinată”, a spus el.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
View Comments
Dar cu ce drept hotărăște Ursula ca activele Rusiei să fie confiscate și să fie folosite în lucrările de reconstrucție ale Ucrainei? S-a încheiat cumva conflictul, se cunoaște soarta Ucrainei? Poate că va fi împărțită, poate că nu va mai exista la hotarele de acum. Vor beneficia de banii pentru ,,reconstrucție" firmele americane, așa cum au făcut pentru refacerea Germaniei postbelice? Că doar și banii pentru Ucraina se întorc în mare parte în SUA. Occidentul și Statele Unite recurg la furt pentru interesele proprii. Să nu vină cu texte ieftine că se gândesc la Ucraina. Când văd atâta ipocrizie din partea lor mă tem că nu-mi ajung toate lămâile de la piață ca să-mi alunge greața pe care o simt față de ei. Dacă valoarea rezervelor valutare înghețate ale Rusiei se ridică la 300 de miliarde de dolari, atunci Rusia va trebui să le confiște rezerve valutare de 600 de miliarde de dolari. Hoților trebuie să le răspunzi pe măsură!