Categories: Rusia de azi

Majoritatea rușilor intenționează să participe la alegerile prezidențiale

Potrivit datelor unui sondaj de opinie realizat de VȚIOM, alegerile prezidențiale care se vor desfășura luna aceasta în Rusia ar putea înregistra o prezență la urne ridicată: aproximativ 80% dintre ruși intenționează să participe la scrutin, iar 70% vor participa cu siguranță, relatează Gazeta.ru.

Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc între 15 și 17 martie 2024. În total, în cursa pentru funcția de șef al statului au rămas patru candidați, deja înregistrați de Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse. Este vorba despre Vladimir Putin, Nikolai Haritonov, Leonid Sluțki și Vladislav Davankov.

După cum reiese din sondajele VȚIOM, dacă alegerile ar fi avut loc duminică, 10 martie, atunci 75% dintre ruși ar fi votat pentru independentul Vladimir Putin.

6% dintre cetățenii cu drept de vot ar fi optat în favoarea candidatului din partea partidului ”Oameni noi”, Davankov, reprezentantul Partidului Comunist, Haritonov, ar fi primit 4% din voturi și numai 3% dintre ruși ar fi dorit să-l susțină pe liderul Partidului Liberal-Democrat (LDPR), Sluțki, a precizat VȚIOM.

Sondajul telefonic național a fost realizat pe 2 și 3 martie pe un eșantion de 1.600 de ruși cu vârste de peste 18 ani. Metoda sondajului a fost un interviu telefonic folosind un eșantion aleator stratificat extras dintr-o listă completă de numere de mobil utilizate în Rusia. Eroarea maximă de eșantionare cu o probabilitate de 95% nu depășește 2,5%.

Owner

View Comments

  • Prezența ridicată la urne a rușilor arată că le pasă de viitorul lor și al copiilor lor, dar și faptul că au pe cine alege. Adică, nu e totuna să nu ai încredere în niciunul de pe listă și astfel prezența la vot să fie scăzută, sau să ai încredere într-unul dintre candidați și mergi să-l votezi spre binele tău și al țării. Într-un sondaj anterior, poporul rus și-a arătat marea încredere pe care o are față de Vladimir Putin. Prin urmare, alegerea lui este voința majorității rușilor. Mi se pare o alegere normală și înțeleaptă.

Recent Posts

Diplomat rus: Avertisment important în privința Republicii Moldova

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat, în direct la postul de televiziune…

3 ore ago

Politician german: Sancțiunile împotriva Rusiei sunt „lipsite de sens”

Copreședintele partidului de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că, în opinia…

3 ore ago

Răspunsul Georgiei la cererea Occidentului de a înăspri relațiile cu Rusia

Președintele Parlamentului Georgiei, Șalva Papuașvili, a declarat că o înrăutățire a relațiilor dintre Georgia și…

4 ore ago

Expert: România se apropie de o confruntare militară cu Rusia

Aleksei Muhin: România devine mai agresivă în privința Rusiei După Germania și țările de pe…

4 ore ago

FSB: Au fost dejucate atentate teroriste ucrainene împotriva ambasadorului britanic în Federația Rusă

A fost reținut unul dintre agenții de pază al ambasadei, care transmitea informații despre ambasador…

5 ore ago

Politolog: Posibile demersuri ale SUA pentru instaurarea păcii în Ucraina

Încetarea transmiterii de informații de la serviciile speciale americane către Ucraina ar apropia pacea Oleg…

9 ore ago