Atacul de la Crocus: Occidentul a vorbit de ISIS înainte ca măcar un terorist să fie prins

Pentru a comite atacul terorist de la centrul comercial Crocus City Hall, de lângă Moscova, a fost inventată o operațiune monstruoasă „sub steag fals”, este de părere Margarita Simonian, redactorul șef al postului de televiziune RT.

Potrivit aprecierilor sale, pentru atacul terorist au fost special selectați oameni care puteau fi luați drept luptători ai „Statului Islamic”. O poveste care putea fi credibilă dacă serviciile americane și, împreună cu ele, publicațiile occidentale de propagandă, inclusiv ”renumita latrină” CNN, nu ar fi luat „cel mai cretin start fals” și nu ar fi început să ”zbere că este ISIS”, a spus jurnalista.

Simonian a amintit că acest lucru s-a întâmplat înainte chiar să fie reținut măcar unul dintre ”acești vampiri”. În acel moment nu existau nici măcar fotografiile robot și nu era clar cum arătau teroriștii, dacă sunt ei musulmani sau nu, a subliniat jurnalista, ciatată de publicația Vzgliad.

Owner

View Comments

  • Și cine este expertă în operațiuni ,,sub steag fals"? Nu cumva CIA-ul? Vreau să amintesc doar un exemplu, din miile care există. În martie 1962, CIA, în persoana agentului Edward Lansdale, i-a fost prezentat președintelui John F. Kennedy un pretext pentru o invazie americană a Cubei. Sub numele de ,,Operațiunea Northwoods" planul sub steag fals prevedea ca oameni nevinovați să fie împușcați în SUA, bărcile care trnsportau refugiați cubanezi să fie scufundate, o campanie teroristă să fie lansată la Miami, Washington DC și în alte locuri pentru a da vina pe guvernul Castro, pentru ca populația să se revolte și să ceară o invazie a Cubei. Președintele Kennedy nu a fost de acord, lucru care a contribuit și el la asasinarea acestuia în 1965. De 60 de ani SUA sunt în război cu Iranul, acest război fiind început când CIA a răsturnat primul guvern ales democratic în Iran. De ce SUA lovesc Siria? Războiul de aici nu este unul despre democrație, ci despre o confruntare a SUA cu Iranul și, mai apoi, cu Rusia. Cu astfel de lucruri se ocupă CIA folosind operațiuni sub steag fals, folosindu-i pe alții pentru actele lor murdare.

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

3 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

3 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

3 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

4 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

5 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

17 ore ago