Categories: MilitarRusia si lumea

Lavrov a comentat ultimatumul Occidentului în legătură cu Ucraina

„Ultimatumul colectiv” pe care țările occidentale intenționează să-l dea Rusiei la Conferința dedicată Ucrainei și care se va desfășura în Elveția anulează orice șansă de succes a reuniunii, este de părere ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, citat de agenția URA.ru.

„Au declarat așa, deschis, că mai întâi trebuie să oficializeze un ultimatum colectiv adresat Rusiei. Dar asta anulează, pur și simplu, orice șansă de succes, indiferent de natura lui, a acestui demers elvețian”, a spus Lavrov la o conferință de presă transmisă de postul de televiziune Rossia 24. Ministrul de Externe a reamintit, de asemenea, că nu se intenționează ca Rusia să fie invitată la conferință.

La întrunirea programată pentru 15-16 iunie în apropiere de orașul Lucerna, este așteptată prezența a până la 120 de șefi de stat. Secretarul de presă al Ambasadei Rusiei la Berna, Vladimir Hohlov, a anunțat anterior că Rusiei nu i-a fost trimisă vreo invitație.

Owner

View Comments

  • O lume interlopă a intrigii și a urii, cam acesta este Occidentul Colectiv! Se adună în Elveția ca să primească noi instrucțiuni de la membrii psihopați ai societăților secrete, care își folosesc puterea și influența pentru a hotărî soarta acestei lumi. Occidentul muribund vrea să dea un ultimatum Rusiei? Slugile astea netrebnice nu văd cât sunt de ridicole? Bâzâie într-una ca niște țânțari enervanți.

  • Cu alte cuvinte, adunătura de șefi de state și de guverne vor declara război Rusiei și vor declanșa a treia conflagrație mondială. Oamenii ăștia nu-s sănătoși la cap...
    Acuma-s curios de unde vor aduna criminali khazari 120 de șefi de state, cunoscut fiind faptul că-n afară de așa zisul occident civilizat, statele uimite și slugile lor din Europa, Australia, Japonia și Coreea de sud, nu prea mai au pe cine se baza.
    Totuși, eu am mare încredere că pînă atunci Rusia alături de aliații din BRICS îi vor pune cu botul pe labe pe acești criminali.

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

6 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

7 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago