Bloomberg: Miliardarii ruși au început să readucă active în Rusia

Miliardarii ruși care au intrat sub incidența sancțiunilor occidentale au început să transfere treptat active în patria lor. În mare parte, acest lucru s-a datorat faptului că Cipru și Elveția au încetat să ofere servicii de gestionare a fundațiilor de familie (family trasts) dacă fondatorii sau beneficiarii acestora sunt cetățeni ruși. După cum au declarat agenției Bloomberg sub rezerva anonimatului, doi miliardari ruși, transferând activele în Rusia, antreprenorii se confruntă cu riscul naționalizării afacerilor lor, relatează cotidianul Kommersant.

Interlocutorii agenției au relatat că, acum, sunt nevoiți să facă afaceri doar în Rusia. În același timp, ei încearcă să nu se gândească la posibilitatea ca statul să le naționalizeze activele. Alt antreprenor, aflat și el pe lista sancțiunilor și care și-a transferat deja activele în Rusia, a povestit agenției Bloomberg că acum încearcă să-și construiască viața în Rusia.

Averea totală a celor 26 de miliardari menționați de Bloomberg, a căror vârstă medie este de 63 de ani, se ridică la aproximativ 350 de miliarde de dolari. Ținând cont de vârstă, miliardarii trebuie să-și planifice o procedură de transmitere a averilor moștenitorilor. Agenția susține că de decizia acestor oameni în ce țară și cum vor face acest lucru, depinde dezvoltarea economiei și a tuturor ramurilor de afaceri.

În plus, adaugă Bloomberg, unii miliardari ruși păstrează o parte semnificativă din averile lor în numerar, păstrați în locuri necunoscute. Printre aceștia agenția îi include pe fostul șef al holdingului FosAgro, Andrei Guriev, și pe principalul acționar al Lukoil, Vagit Alekperov.

Bloomberg notează că Rusia încearcă de mult să-și „aducă” miliardarii acasă, creând pentru ei condiții mai convenabile pentru transmiterea moștenirilor. În Rusia nu există impozit pe moștenire și, de asemenea, este în vigoare o lege a fundațiilor de moștenire. Aceste fundații private permit ca averea să fie transmisă ușor următoarei generații, distribuind automat activele sau profiturile între moștenitori.

Owner

View Comments

  • Vor conștientiza că tot mai bine și mai sigur e în țara lor, Rusia.

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

3 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

3 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

4 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

14 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago