Krasnov a explicat cum îi va recunoaște lumea pe cei responsabili pentru aruncarea în aer a gazoductului Nord Streams

Răspunsurile trimise de Statele Unite, Germania, Franța și Cipru la solicitările Parchetului General al Rusiei de a investiga exploziile de la gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 îi vor arăta comunității mondiale pe cei care se fac vinovați de aceste atacuri teroriste, a declarat Procurorul General, Igor Krasnov, într-un dialog cu RIA Novosti. El a menționat că acest lucru vizează direct îndeplinirea acordurilor internaționale privind lupta împotriva terorismului, relatează news.ru.

Cred că răspunsurile lor pot deveni acea hârtie de turnesol care va demonstra comunității internaționale cine se află în spatele acestor crime, a subliniat el.

Potrivit spuselor sale, instituția pe care o conduce continuă să adreseze colegilor străini îndemnuri la „o cooperare constructivă și nepolitizată”. Krasnov a menționat că ancheta privind atacurile teroriste împotriva gazoductelor Nord Stream vizează direct îndeplinirea Convenției internaționale de luptă împotriva finanțării terorismului, din 1999, și a Convenției internaționale de luptă împotriva atentatelor teroriste cu bombă, din 1997.

Anterior, s-a anunțat că Suedia a refuzat ideea unei anchete internaționale privind exploziile de la Nord Stream, așa cum au îndemnat autoritățile Chinei. Cei de la ministerul de Externe de la Stockholm consideră că așa ceva „nu este necesar” și că nu va aduce rezultate.

Jurnalistul Tucker Carlson a declarat, în urmă cu ceva timp, că Statele Unite s-au aflat în spatele exploziilor gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2. Potrivit acestuia, Statele Unite au distrus în același timp aprovizionarea internă cu energie a aliatului său din NATO, Germania.

Owner

View Comments

  • Nemernicii nu vor plăti aici, pe pământ, că se apără unii pe alții, dar vor plăti cu vârf și îndesat pe lumea cealaltă. Acolo judecata va fi dreaptă!

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

20 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago