Momentul reținerii antetatorului/ Foto: dialog.ua
Atentatul la viața premierului slovac, Robert Fico, a avut loc în momentul în care Uniunea Europeană convenea continuarea ajutorului militar pentru Ucraina. Premierul slovac s-a pronunțat pentru încheierea cât mai grabnică a conflictului și împotriva înarmării Forțelor Armate ale Ucrainei, fiind astfel incomod pentru elita occidentală, a declarat politologul Dmitri Bavîrin pentru ziarul Vzgliad.
„Este un atentat la viața unui om care a fost unul dintre ultimele ziduri interne ale elitei occidentale în conflictul cu Rusia”, este de părere interlocutorul publicației menționate.
„Slovacii au votat pentru programul lui Fico, care a fost o mare durere de cap pentru Bruxelles”, a subliniat Bavîrin.
Revenirea lui Fico în funcția de prim-ministru a fost un cadou nu numai pentru Orban, care este cel mai apropiat aliat politic al liderului slovac. „A fost și un cadou pentru eurosceptici”, a adăugat analistul.
Potrivit spuselor sale, pentru slovaci, ceea ce s-a întâmplat a fost un șoc și aceste sentimente își vor spune cu siguranță cuvântul la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, din această vară – candidații eurosceptici ar putea primi mai multe voturi.
Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…
Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…
Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…
Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…
Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…
This website uses cookies.
View Comments
Revenirea în funcția de prim-ministru a lui Robert Fico s-a făcut legal, prin alegeri libere, nu prin lovitură de stat. Asta înseamnă a că a fost voința majorității cetățenilor din Slovacia. Atentatul împotriva lui Fico este și un atentat asupra celor care l-au dorit ca prim-ministru. Dar, așa cum spuneam în alt comentariu, el a deranjat. Fico face parte din grupul celor care nu se lasă intimidați și conduși din afară, care-și apără interesele țării și a cetățenilor, grup restrâns din care mai fac parte Orban și Vučić. Sunt acei ,,incomozi" catalogați drept pro-ruși și putiniști, dar care nu sunt decât niște lideri demni, cu dragoste de țară.