
Foto: adi19.ru
Țările BRICS vor crea curând un sistem de plăți reciproce alternativ la SWIFT, a anunțat prorectorul Academiei de economie și adminstrarea statului, Andrei Margolin, vorbind la Forumul Internațional Financiar și Economic al BRICS din Moscova, relatează TASS.
„Nu am nicio îndoială că în cadrul BRICS va fi creat un sistem de plată alternativ. Nu suntem încă pregătiți să discutăm despre o monedă unică, poate într-un viitor îndepărtat”, a spus el. ”Dar un sistem de plată alternativ la SWIFT, care să fie atractiv pentru cele mai diferite țări ale lumii, este aproape să vadă lumina zilei. Iar asta este ceea ce trebuie să facem împreună”.
Potrivit spuselor sale, BRICS este acea organizație ce-și poate asuma responsabilitatea de a stopa aproape orice consecințe ale crizei globale.
Forumul financiar și economic internațional al BRICS s-a desfășurat în perioada 27-28 mai, la Moscova. Reprezentanți din peste 10 țări au dezbătut crearea de instrumente financiare independente în cadrul organizației și dezvoltarea mediului de afaceri în contextul transformărilor globale.
Organizatorii evenimentului au fost Asociația de Diplomație Publică, „Organizația Internațională de Colaborare și Comerț”, asociația „Sistemul internațional aerospațial de monitorizare globală și prognoză”, platforma de oportunități „Facem bine”, și clubul de investiții Unscripted.
Ultima oră:
Guvernul thailandez a anunțat că a convenit asupra unui proiect de scrisoare de intenție pentru ca țara să se alăture BRICS. S-a făcut cunoscut că delegația thailandeză intenționează să participe la cel de-al 16-lea summit al organizației de la Kazan, care va avea loc la sfârșitul lunii octombrie.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
View Comments
Succes!