Putin: Valorile europene sunt otrăvite de liberaliști globaliști

Participând la ședința plenară a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că, sub influența ideilor ”liberaliștilor globaliști”, Europa pierde elemente ale culturii sale. Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia devine centrul culturii și valorilor tradiționale europene, relatează Kommersant.

„Nu noi suntem cei care pierdem elemente ale culturii europene. Ea pierde în acea parte a Europei care își spune Occidentală. Curând, acolo nu va mai rămâne nimic din ea, vor rămâne doar monumentele de arhitectură”, a spus Vladimir Putin. „Dar cultura este, înainte de toate, conștiința oamenilor, otrăvită de liberalii globaliști din zilele noastre, care pun în capul mesei ideile lor rupte de realitate”.

Șeful statului a menționat că Rusia devine centrul culturii și valorilor tradiționale europene, bazate pe creștinism. În același timp, el a subliniat că Rusia s-a format de la bun început ca un stat multiconfesional.

„Este firesc să ne bazăm în mare măsură pe originile europene și pe cultura europeană, deoarece purtătorul acesteia este poporul rus. Dar vom trata cu nu mai puțin respect cultura și tradițiile altor popoare din Rusia. Forța noastră constă în această unitate”, a spus președintele.

Owner

View Comments

  • Cultura europeană a dispărut de mult, ea a fost înlocuită cu alta: cultura woke. Occidentul ,,evoluat" a importat această mizerie de la alți ,,evoluați" de peste ocean. Căci răul și prostia prind cel mai repede și bine. Această mișcare reprezintă încă o nebunie care cuprinde lumea. În timp ce ideologia tradiționalistă luptă pentru menținerea unității familiei și națiunii, noua ideologie ,,progresistă" occidentală are ca scop distrugerea umanității, transformarea normalității în anormalitate. Cultura e transformată în incultură, frumusețea în urâțenie, valoarea în non-valoare. Care este cultura Europei? Priviți la paradele de modă care prezintă niște chestii oribile numite creații, priviți la inculții care aruncă cu vopsea sau mâncare în operele de artă din muzee, ascultați gălăgia pe care o numesc muzică. Sau priviți încă o dată, dacă rezistați, la creatura de la Eurovision, care se declară non-binară. Asta e cultura Europei, asta e situația actuală a Europei: pierdută și indecisă ca acel personaj care nu știe încă dacă e bărbat sau femeie și dacă trebuie să facă pipi din picioare sau așezat pe wc. Cultura europeană este aproape distrusă pentru că așa s-a dorit. A devenit o babilonie plină de vulgaritate și urâțenie. I-a mai rămas (deocamdată) doar arhitectura veche și operele de artă din muzee. Rusia are o cultură fabuloasă, de o frumusețe aparte. Își păstrează cu sfințenie tradițiile tuturor popoarelor de pe pământul rusesc, valorile culturale și religioase. Cine vrea să-și bucure sufletul și privirea cu inestimabile valori culturale rusești poate urmări pe youtube nenumăratele documentare despre aceste bogății. Iar cine are șansa să le vadă în realitate, bucuria și câștigul vor fi pe măsură. Fascinantă este Rusia!

Recent Posts

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

17 minute ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

53 de minute ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

o oră ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

11 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago