Categories: MilitarRusia si lumea

Presa americană: Va mai rezista NATO încă un sfert de secol?

Săptămâna viitoare, liderii mondiali se vor reuni la Washington pentru a sărbători împlinirea a 75 de ani de la crearea NATO, scrie comentatorul publicației The Hill, Andrew Latham. Într-un articol intitulat „Va mai exista NATO peste 25 de ani?”, el subliniază că, în acest context, își vor aminti toate succesele Alianței privind descurajarea amenințării sovietice, demilitarea Germaniei și ascensiunea Statelor Unite, care au devenit însă cauzele declinului ei.

După „victoria” din Războiul Rece, Europa și Canada au încetat să-și mai consolideze potențialul miliar și să contribuie la menținerea securității colective. Germania dezarmată a pierdut motivația pentru creșterea cheltuielilor destinate apărării din cauza apartenenței la NATO. Iar ca lider al blocului, SUA au preluat o parte disproporționată din povara financiară și militară, ceea ce le-a subminat relațiile cu partenerii și angajamentul față de Alianță.

În același timp, autorul articolului consideră că principala cauză a „colapsului inevitabil” al NATO este schimbarea de polaritate pe arena internațională din ultimele decenii. Alianța a fost concepută în timpul luptei dintre două puteri, după prăbușirea URSS lumea s-a trezit unipolară, dar acum a intrat într-o nouă eră a multipolarității datorită întăririi forțelor regionale.

Problema este că adaptarea NATO la această realitate s-ar putea dovedi imposibilă și care să nu merite costuri uriașe. Procesul regid al adoptării deciziilor pe bază de consens a fost gândit pentru o lume cu o singură amenințare și nu prea se potrivește pentru o lume multipolară în plină schimbare și dinamică. Ascensiunea noilor state cu interese concurente îngreunează ajungerea la un acord pe o serie întreagă de chestiuni de securitate.

Întrebarea la care trebuie să răspundă Statele Unite și aliații lor europeni nu este dacă NATO poate fi salvată, ci dacă merită să fie salvată. Banii necesari pentru întreținerea organizației pot fi utilizați cu mai mult folos pentru o arhitectură de securitate mai flexibilă și mai adaptabilă pentru rezolvarea problemelor secolului XXI. Deci, cel mai probabil, Alianța nu va atinge centenarul.

Owner

View Comments

  • Cât pe ce era ca delegația română să nu poată participa la sindrofia de la Washington, din cauza anulării mai multor curse Tarom. Ciucă a apucat să ajungă la Paris, dar Tâlvăr și Odobeasca au rămas pe aeroport. Până la urmă le-a fost pus la dispoziție un avion militar Spartan și au plecat la Paris, unde urmau să se întâlnească cu Ciucă și împreună să zboare la Washington. Vasalii cred că ar fi fost în stare să zboare și cu parapanta și să treacă oceanul cu barca, numai să nu lipsească de la celebra adunare. Ce vor discuta? Unii vor medita la gândul ,,ce tineri eram odată", alții vor rememora acțiunile belicoase ale Alianței și bineînțeles că vor discuta despre Putin și ,,pericolul" rusesc. Evident că se vor ospăta cum trebuie și își vor face o grămadă de poze ca să-și justifice prostimii banii cheltuiți cu ,,activitățile" lor importante. Nu vor lipsi elitele din spatele acestei Alianțe, care încă din 2014 erau îngrijorate de sistemul multipolar construit în jurul BRICS și care amenința șubrezirea axei de putere SUA-UE-NATO. În prezent NATO cam scârțâie și cei implicați în susținerea acestei Alianțe vor constata că nu merită să fie salvată. Sper să se destrame cât mai curând! Întrebarea este dacă lumea va mai exista peste 25 de ani, nu NATO.

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago