Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: AP
Intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică va fi descrisă drept „ireversibilă” în proiectul de declarație al summitului de două zile al NATO, care a debutat, ieri, la Washington, a anunțat postul de televiziune CNN, citând surse care cunosc conținutul documentului, relatează RIA Novosti.
„Casa Albă insistă pe folosirea acestui cuvânt (‘ireversibil’ – n.r.) în declarația finală, dacă în document se confirmă, de asemenea, că eforturile Ucrainei privind reformele democratice trebuie să continue”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un oficial american pentru postul CNN.
Proiectul de document încă mai poate fi modificat până la adoptarea variantei finale, a precizat televiziunea menționată, în opinia căreia prezența în document a unei astfel de formulări este „un semnal important pentru Kiev și Moscova”.
Agenția France-Presse a anunțat anterior, citând o sursă diplomatică ucraineană, că șansele de a primi, la summitul NATO de la Washington, invitația de aderare la NATO sunt practic egale cu zero, fapt recunoscut, de altfel, și la Kiev. Un înalt oficial de la Casa Albă a declarat că în cadrul evenimentului vor fi anunțate acordurile Alianței cu Ucraina în domenii precum pregătirea militară, logistică, suportul tehnic și sprijin financiar.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mai spus că noul pachet de ajutor pentru Ucraina, planificat să fie aprobat la Washington, precum și promovarea unei mai mari compatibilități a Forțelor Armate ale Ucrainei cu standardele alianței, va deveni pentru Kiev „un pod spre apartenența la NATO.”
După cum a subliniat președintele Vladimir Putin, posibila aderare a Ucrainei la Alianță este o amenințare la adresa securității Rusiei. El a subliniat că șansa Kievului de a adera la NATO a fost unul dintre motivele începerii operațiunii militare speciale.
Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…
Așa cum era de așteptat, vizita lui Witkoff și Kushner nu a dus la nimic…
Perechile de dans din Georgia și Cehia au decis să nu afișeze steagurile țărilor lor…
Acuzațiile nefondate lansate la adresa Rusiei după ce a fost descoperită o dronă la Leipzig…
Secretarul Uniunii Jurnaliștilor din Rusia, politologul Timur Șafir, a comentat pentru publicația Lomovka acuzațiile formulate…
Împreună cu specialiștii companiei chineze NewNew Shipping, inginerii corporației ruse Rosatom au demarat lucrările de…
View Comments
Iar îl amăgesc pe Zelenski cu intrarea Ucrainei în NATO? Când va zbura porcu', atunci va intra și Ucraina în Alianță! Macron declarase că Germania și SUA sunt principalele două țări care se opun intrării Ucrainei în NATO. Proiectul de declarație este fără valoare, este o simplă hârtie care suportă orice. O pot folosi pe post de hârtie igienică, dacă nu e prea dură. Cuvântul ,,ireversibil" a fost folosit cumva de Biden? Atunci nu mă mir. În discursul lui de la summit, a confundat Ucraina cu Uranus, iar lui Stoltenberg i-a spus ,,I realized I was fucking your wife!" Cred că în loc de pastilele pentru demență a luat Viagra.