Ungaria a amenințat Ucraina cu blocarea plăților din UE

Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjártó, a promis să blocheze alocarea banilor Uniunii Europene destinați Ucrainei până când Kievul va relua tranzitul petrolului rusesc, relatează agenția TASS.

Săptămâna trecută, Ucraina a impus sancțiuni împotriva companiei Lukoil și a oprit tranzitul petrolului către UE. Slovacia și Ungaria s-au pronunțat împotriva acestei decizii.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a calificat decizia Kievului privind Lukoil drept „un alt exemplu de sancțiuni lipsite de sens” care fac rău nu Rusiei, ci țărilor UE. Guvernul slovac a subliniat că la uzina Slovnaft vor lipsi 40 la sută din petrolul care era livrat anterior pentru prelucrare. Bratislava a subliniat că și acest lucru pune sub semnul amenințării livrările de motorină în Ucraina.

Anterior, Szijjártó a declarat că nu înțelege decizia Kievului, care este ”inacceptabilă” și care, potrivit spuselor sale, poate duce la o criză totală de carburanți. Ungaria și Slovacia au avertizat, totodată, că acest lucru ar avea consecințe asupra planului de aderare al Ucrainei la UE.

Pe 22 iulie, Ungaria a blocat încă o dată plata pentru Ucraina a peste 60 de miliarde din Fondul european pentru pace. A doua zi, Szijjarto a anunțat că Budapesta va bloca plățile până când problema livrărilor de petrol va fi rezolvată.

„Vom continua să blocăm alocarea banilor din Fondul european de pace până când Ucraina va rezolva problema cu Lukoil”, a subliniat Szijjarto.

Owner

View Comments

  • Așa și trebuie să facă Ungaria! Premierul ungar nu doarme în papuci și nici nu se lasă intimidat de pokemonul Zelenski. Felicitări Ungariei pentru atitudinea sa demnă!

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

2 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

3 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

3 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

4 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

13 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago