Zaharova: De ce sunt Statele Unite furioase pe Rusia

Statele Unite nu renunță la încercările de a pune Rusiei bețe în roate, deoarece sunt scoase din minți pentru că Moscova ”nu se înconvoaie”, a declarat reprezentanta oficială a MAE rus, Maria Zaharova, relatează Gazeta.ru.

Într-un interviu acordat agenției TASS, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a precizat că Washingtonul este furios pentru că Rusia merge pe drumul ei și își păstrează interesele naționale.

„De aici furia această sălbatică”, a explicat Zaharova.

Diplomatul a mai spus că Occidentul continuă să încerce să zădărnicească forumurile internaționale din Rusia, deoarece ele demonstrează eșecurile Occidentului.

„Americanii trebuie să-și salveze nu doar reputația, dar și coroana de pe cap. Se consideră spartani <…> și continuatorii marilor idei ale exclusivității și superiorității care izvorăsc din antichitate”, a menționat Zaharova, adăugând că tocmai aceste trăsături de mentalitate împiedică Occidentul să-și renunțe la planurile lui.

Anterior, Zaharova a mai declarat că Occidentul, în persoana Statelor Unite, a încercat să împiedice cooperarea dintre Rusia și China înaintea recentului Forum Economic de Est de la Vladivostok. În această ordine de idei ea a făcut referire la articolul din The New York Times, care susținea că scopul vizitei în China a consilierului american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a fost de a pune presiune pe Beijing pentru a reduce cooperarea bilaterală cu Moscova. O misiune care nu avut însă succes.

Owner

View Comments

  • SUA sunt pe cale de a se prăbuși. Acestea sunt ultimele zvâcniri, ultimele acțiuni iresponsabile ale unui stat aflat în agonie. Statele Unite sunt mai mult invidioase pe Rusia. Au invidiat frumusețea acestei țări, cultura ei, a râvnit la bogățiile ei, a invidiat puterea acestui popor care a învins toate greutățile și mereu s-a ridicat. Sunt furioase doar că nu pot supune poporul rus, în asta constă furia lor. Statele Unite știu că acest lucru nu se va întâmpla niciodată, dar în nebunia lor mai speră. Poți împiedica un muribund să viseze?

Recent Posts

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

21 de minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago