Categories: MilitarRusia si lumea

„Este imposibil să forțezi Rusia să accepte o pace”: Peskov despre discursul lui Zelenski

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că punctul de vedere exprimat, prin vocea lui Volodimir Zelenski, de autoritățile Ucrainei, potrivit cărora Rusia nu poate fi decât ”forțată să accepte pacea” este o „greșeală fatală”, relatează Meduza, citând Interfax.

Aflat în Statele Unite și adresându-se, pe 24 septembrie, membrilor Consiliului de Securitate al ONU, președintele Ucrainei a declarat că războiul ruso-ucrainean trebuie încheiat, nu suspendat sau înghețat – iar Rusia „poate fi doar forțată să accepte pacea ca unic agresor în război și singurul care a încălcat Carta ONU”.

„O poziție bazată pe încercarea de a forța Rusia să accepte pacea este o greșeală absolut fatală. Pentru că este imposibil să forțezi Rusia să accepte pacea”, a răspuns Dmitri Peskov. Rusia, a continuat el, ”este o adeptă a păcii, dar cu condiția asigurării bazelor securității ei și îndeplinirii acelor obiective care au fost trasate pentru operațiunea militară specială. Fără atingerea acestor obiective este imposibil să forțezi Rusia”.

Reprezentantul oficial al Kremlinului a adăugat că poziția autorităților ucrainene este „cea mai profundă iluzie și inevitabil va avea consecințe pentru regimul de la Kiev”.

Owner

View Comments

  • Un președinte ilegal, numit Zelenski, vrea să forțeze Rusia să accepte condițiile de pace impuse de el? Cred că este mai bolnav decât mi-am închipuit!

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Conflict cu o geometrie schimbătoare

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, președintele Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă…

13 ore ago

UnHerd: Kievul va trebui să renunțe la iluzii și să accepte cerințele Moscovei

UnHerd: Kievul trebuie să accepte cerințele Rusiei pentru a pune capăt conflictului Regimul de la…

14 ore ago

Politician german: O soluție pentru salvarea Uniunii Europene de la moarte

Lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a prezentat un plan de reformare a…

14 ore ago

Presa: CIA continuă să „hrănească” Ucraina cu informații

În pofida divergențelor dintre Trump și Zelenski, serviciile de informații americane nu au întrerupt ajutorul…

20 de ore ago

MAI: Ucrainenii, pe primul loc în topul solicitanților de azil în Rusia

În 2026, cetățenii ucraineni au cerut azil în Rusia mai des decât alți străini, reiese…

20 de ore ago

MAE rus, despre declarația Occidentului privind securitatea în zona Mării Baltice

Directorul Departamentului pentru Probleme Europene al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Vladislav Maslennikov, consideră…

21 de ore ago