Categories: MilitarRusia si lumea

The Guardian: Trump va negocia cu Kievul în condițiile lui Putin

Este posibil ca președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, să accepte negocieri privind Ucraina în condițiile Rusiei, dacă Moscova pune capăt cooperării militare cu China, a estimat Piotr Pomeranțev, cercetător la Universitatea Johns Hopkins, relatează Smotrim.ru.

„Rusia a cerut întotdeauna o Ucraină demilitarizată sub controlul politic de facto al Kremlinului. În anturajul lui Trump sunt oameni care pot fi de acord cu așa ceva – mai ales dacă Rusia va rupe relațiile militare cu China”, a apreciat analistul într-un articol pentru cotidianul britanic The Guardian.

Autorul subliniază, totodată, că Trump va fi nevoit să țină cont și de poziția Uniunii Europene, precum și a Marii Britanii. În opinia lui Pomeranțev, Bruxelles-ul și Londra i-ar putea propune lui Trump inițiative avantajoase. Ar putea fi vorba despre noi acorduri comerciale, creșterea cheltuielilor pentru apărare în cadrul NATO, creșterea presiunii asupra Iranului sau sprijin în concurența economică cu China.

Anterior, șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea aduce mai aproape demararea de negocieri între Rusia și Statele Unite în problema ucraineană.

Owner

View Comments

  • Nu am încredere în promisiunile americane, chiar dacă la conducere va fi Trump. Iar faptul că Moscovei i se impune condiția de a pune capăt cooperării militare cu China mă face să fiu și mai suspicioasă. China este un aliat important și serios pentru Rusia. Nu poți renunța la o colaborare bună pentru o Americă mereu pusă pe viclenii, minciuni și interese. Statele Unite să accepte negocieri privind Ucraina în condițiile Rusiei, fără existența acelui ,,dacă."

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

8 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

9 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

10 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

12 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

12 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

13 ore ago
# #