Companiile UE pierd în fața Chinei, pentru că nu pot traversa spațiul aerian închis al Rusiei

Principalele companii aeriene din UE reduc numărul de zboruri spre China pentru că sunt nevoite să-și redirecționeze avioanele pe trasee care ocolesc Rusia, care, drept răspuns la sancțiunile antiruse, și-a închis spațiul aerian pentru companii occidentale. Toate acestea înseamnă călătorii mai lungi, costuri mai mari, un consum sporit de combustibil și plăți suplimentare pentru membrii echipajului, scrie canalul Lomovka de pe rețeaua Telegram, citând Politico.

În același timp, subliniază analiștii publicației menționate, companiile chineze nu se confruntă cu astfel de probleme. După ce cel puțin cinci firme aeriene europene au anulat zboruri spre Asia, Comisia Europeană a promis că va efectua o analiză privind concurența pe rutele internaționale.

Reprezentanții constructorilor de avioane sunt însă sceptici că Bruxelles-ul va lua măsuri decisive în această chestiune, estimează autorii articolului din Politico.

Potrivit cercetătorilor de la Centrul Aerospațial German, ”pe unele destinații ce pornesc în special de pe aeroporturile din Londra, Paris, Amsterdam și Frankfurt, durata de zbor a crescut cu peste 100 de minute”, iar biletele s-au scumpit, în medie, cu 43,5 de dolari.

Owner

View Comments

  • Să piardă, dacă atât le poate capul! În curând vor asigura transportul călătorilor folosind plute și bărci. Dar și mersul pe jos e sănătos și face piciorul frumos. Păcat că Ursulei i-a mâncat lupul poneiul, că putea fi încălecat pe rând (pe baza listelor de așteptare).

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

10 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

11 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

11 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

13 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

14 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

14 ore ago
# #