Ușakov: Înainte de apariția lui Trump, relațiile dintre Rusia și SUA erau cele mai proaste

În 2025, relațiile ruso-americane se aflau, înainte de venirea lui Donald Trump la putere, în cea mai prostă stare, a declarat asistentul președintelui rus, Iuri Ușakov, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistiului Evgheni Popov, de la postul de televiziune Rossia1, relatează Smotrim.ru.

Potrivit spuselor sale, evoluția evenimentelor după convorbirea telefonică dintre Putin și Trump de săptămâna trecută, este unică.

„[Relațiile dintre Rusia și SUA] nu au fost, probabil, niciodată mai proaste decât erau în ajunul venirii lui Trump”, a menționat el.

Asistentul prezidențial rus a subliniat că întreaga comunicare de la Riad poartă „amprenta” dialogului telefonic dintre cei doi președinți.

„Desigur, acum se poate spune că, într-adevăr, este o evoluție unică [a situației], având în vedere contextul general”, a spus el. „Săptămâna trecută, cei doi președinți au stat de vorbă, după care, câteva zile mai târziu, practic, se întâlnesc oameni de rang suficient de înalt din Moscova și Washington și poartă negocieri serioase. Este deja un fel de succes”.

Anterior, Ușakov a dezmințit zvonurile apărute în presa americană, declarând că nu a fost încă stabilită o dată concretă pentru întâlnirea dintre liderii SUA și Rusiei.

Owner

View Comments

  • Relațiile dintre Moscova și Washington au început să se normalizeze. Rusia ar fi dorit de mult acest lucru, dar nu a avut din partea Statelor Unite oameni capabili pentru negocieri. Acum are. Tipul pierdut trebuie recuperat.

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

8 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

8 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

8 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

9 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

10 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

23 de ore ago