Foto: RIA Novosti
Șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, este ocupat să ascundă bani peste tot în lume, a scris deputatul Radei Supreme, Aleksandr Dubinski, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, scrie Smotrim.ru.
De același lucru se ocupă și anturajul lui Zelenski: șeful Biroului prezidențial, Andrei Ermak, adjunctul acestuia, Oleg Tatarov, și șeful SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), Vasili Maliuk, a menționat parlamentarul.
În ceea ce-l privește pe șeful Departamentului pentru Studii Strategice, Andrei Rubel, el a cumpărat active imobiliare în Franța. Probabil lângă Zelenski, a adăugat Dubinski.
„Dar șobolanii au nevoie de timp pentru a-și face bagajele și a fugi. De aceea, cu o forță dublă, ”pacificatorii” vor teroriza „civilii” cu „autobuzele” Centrelor de recrutare, ca la Harkov, unde, pentru a intimida, „ze-Gestapo” circulă cu inscripția „combinat de procesare a cărnii”, a spus deputatul Radei Supreme.
Anterior, liderul mișcării ”Altă Ucraină”, Viktor Medvedciuk, a declarat că, după scandalul de la Casa Albă, Statele Unite caută înlocuitor pentru Zelenski. Politicianul a precizat că președintele SUA, Donald Trump, vede în șeful regimului de la Kiev un borfaș politic și un ruinat, care a pariat tot și a pierdut.
Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…
Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…
Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…
Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…
Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…
This website uses cookies.
View Comments
Ar fi convenabil pentru ei doar să fugă și să se lăfăie apoi în banii furați. Normal este reținerea lor, anchetarea și pus sechestru pe toate bunurile mobile și imobile. Dar cum nimic nu mai e normal în ziua de azi, hoții și urmașii urmașilor lor ne vor râde în nas și se vor bucura de bogățiile acumulate prin furt. Amintesc de celebrul slogan ,,Aici sunt banii dumneavoastră!" al nu mai puțin celebrului politician Băsescu.