Lvova-Belova, despre procesele judiciare privind genocidul cetățenilor sovietici din anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei

În mod constant dezvăluim diverse fapte când copii, familii, femei au fost supuși la violență, agresiune, crimă, și diverselor altor lucruri. Acest lucru este foarte valoros, deoarece aceste date vor ajunge la Curtea internațională și vor oferi posibilitatea de a recunoaște genocidului poporului sovietic de către Germania nazistă și complicii ei, a declarat obudsmanul copilului, Maria Lvova-Belova, citată de canalul ”Lomovka” de pe rețeaua Telegram.

Adresându-se presei, ea a amintit că primul astfel de proces a avut loc în 2020 pe pământul Regiunii Novgorod, apoi au mai fost câteva procese, pe parcursul cărora s-a aflat despre atrocitățile pe care naziștii și complicii lor le-au comis împotriva copiilor.

De exemplu, în Eisk (sudul Rusiei) în 1942, naziștii au exterminat, în camere de gazare, 214 copii evacuați dintr-un internat din Simferopol (Crimeea), iar în Regiunea Briansk au fost împușcați 60 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani.

Au murit copii și în lagărele de concentrare. Într-unul dintre ele de pe teritoriul Letoniei, au murit peste 3.000 de copii, peste 350.000 de copii sovietici au fost duși la muncă forțată pe teritoriul Germaniei și al aliaților ei.

Owner

View Comments

  • Dar copiii evacuați din timpul Blocadei Leningradului, care au fost bombardați de naziști în gara Lîcikovo? Dar copiii arși de vii în satele Bielorusiei, în regiunea Hatîn? Dar câte și mai câte atrocități n-ar mai putea fi amintite aici? Însă îți sângerează inima doar când te gândești la ele...

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

20 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago