Războiul tarifelor declanșat de Trump avantajează Rusia

Politologul Serghei Markov a evaluat, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, consecințele introducerii de către administrația Trump a tarifelor pentru Europa, începând din 2 aprilie:

  1. Cel mai important lucru: un declin și mai accentuat al economiei europene. Și cu cât economia europeană o duce mai rău, cu atât mai puțini bani pentru războiul împotriva Rusiei și pentru finanțarea armatei Ucrainei.
  2. Adâncirea divizării Occidentului între America și Europa.
  3. Cu cât economia Europei merge mai prost – cu cât protestul este mai mare – cu atât devine mai probabil ca în diferite țări populiștii de dreapta și de stânga care se pronunță în favoarea păcii cu Rusia să ajungă la putere.
  4. China, India și alții vor fi mai interesați de Rusia.
  5. Creșterea haosului general în lume face mai dificilă lupta comună a Occidentului împotriva Rusiei.

Owner

View Comments

  • Dacă introducerea taxelor vamale de Statele Unite avantajează Rusia, asta mă bucură. Iar ceea ce se va întâmpla cu Europa este doar rezultatul unei conduceri bolnave și a unei ,,idioțenii strategice", așa cum declara Serghei Karaganov în interviul acordat televiziunii Al Arabiya. Niciodată europenii nu se vor putea alia împotriva Rusiei pentru că au interese diferite. Cel mai probabil se vor certa între ei, ceea ce reprezintă un alt avantaj pentru Rusia. Pe umerii europenilor existau deja prea multe probleme, iar recentele taxele vamale îi vor îngenunchea de tot. Da, haosul va crește în lume, mai ales în Europa. Un proverb rusesc spune: ,,Caii n-o iau razna de sătui."

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

8 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

9 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

9 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

9 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

10 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

23 de ore ago