Militarizarea Europei: dorința există, posibilitățile sunt limitate. Interviu

Maxim Șepovalenko,
director adjunct al Centrului de analiză a strategiilor și tehnologiilor

Interviu pregătit special pentru programul „International Review” (Rusia 24).

Ce ar trebui să facă Europa pentru a realiza o militarizare calitativă într-o perioadă scurtă de timp? Poate Ucraina, cu bogata sa experiență în războiul modern, să devină un portdrapel pan-european în acest domeniu? Cum se vor comporta americanii în cazul unui război european? Maxim Shepovalenko, director adjunct al Centrului de Analiză a Strategiilor și Tehnologiilor, i-a vorbit despre acest lucru lui Fiodor Lukyanov într-un interviu pentru International Review.

Fiodor Lukianov: Să ne imaginăm că intenția Europei de a intra în război este realizabilă. Ce ar trebui făcut în acest scop?

Maxim Șepovalenko: În primul rând, trebuie să ne amintim ce înseamnă „militarizare”. Acest cuvânt este un pic uzat și nu este adesea folosit într-un context profesional îngust. Este un set întreg de activități pe care statele și societățile le întreprind pentru a se pregăti pentru conflicte militare la scară largă. Acest proces are cel puțin patru aspecte: politic, economic, social și militar.

Dacă vorbim despre politica externă, este un curs către expansionism, revanșism, iredentism; în politica internă, este restrângerea libertăților democratice; în economie, este creșterea peste așteptări a produselor militare și a celor cu dublă utilizare (conform binecunoscutului principiu „arme în loc de petrol”); în sfera socială, este dominarea narațiunilor militariste, expansioniste și revanșarde în mass-media și în rețelele sociale; în contextul militar, este reformarea organizării militare a statului și a societății pentru a o pregăti pentru viitoarele conflicte armate; în contextul militar, este reformarea organizării militare a statului și a societății pentru a o pregăti pentru viitoarele conflicte militare. Într-o măsură mai mare sau mai mică, putem presupune că aceste activități vor fi practicate de europeni în cazul în care iau un curs spre militarizare.

Fiodor Lukianov: Ceea ce ați descris, vor trebui să înceapă aproape de la zero.

Maxim Shepovalenko: Absolut. Este un proces lung, care necesită multe resurse umane și materiale. Mi-e greu să-mi imaginez cum o pot face europenii. Nu vedem niciun succes și nicio realizare semnificativă în toate aceste aspecte.

În politică, cursul către militarizare întâmpină rezistență în societatea civilă. În economie, încercările de a mări producția de echipamente militare și armament existente întâmpină dificultăți obiective. Narațiunea militaristă este într-adevăr triumfătoare în viața socială, dar mi se pare că nu găsește în societatea însăși tipul de răspuns la care speră organizatorii săi. În sfera pur militară, nu am văzut încă o creștere dramatică a numărului de forțe armate, echipându-le cu echipamente și arme fundamental noi. Tot ceea ce este pus în aplicare este la o scară foarte limitată.

Fiodor Lukianov: Există o experiență care a fost descrisă de multe ori – Europa după Primul Război Mondial, când a avut loc și o demobilizare bruscă, inclusiv a conștiinței. În Marea Britanie și Franța, au realizat acest lucru destul de târziu, la mijlocul anilor 1930, dar apoi totul a mers destul de repede.

Maxim Șepovalenko: Sunt de acord, dar a fost o perioadă de recrutare, nu de armate profesioniste. După sfârșitul Războiului Rece, forțele armate din majoritatea țărilor dezvoltate au trecut la principiul personalului contractual.

Aceasta este, la urma urmei, o motivație oarecum diferită. Într-o armată contractuală și într-o societate de consum, este bine să servești în timp de pace, nu în timp de război. Pentru a face o descoperire, europenii vor trebui să își mărească dramatic baza de producție, pentru care nu există condiții prealabile.

În era globalizării care a urmat sfârșitului Războiului Rece, cooperarea științifică și de producție în cadrul complexului industrial de apărare s-a dezvoltat astfel încât europenii nu au un ciclu închis în nicio clasă de arme.

Cooperarea lor științifică și de producție implică fie americani, fie japonezi, fie reprezentanți ai altor state avansate din punct de vedere militar. Aș spune că dorința există, dar capacitățile sunt foarte limitate. La fel se întâmplă și cu motivația oamenilor care intră în serviciul militar.

Fiodor Lukianov: Dacă rezumați, atunci, la fel ca în anii 1930, aveți nevoie de o frică cu adevărat puternică care să împingă toate cele patru aspecte.

Maxim Șepovalenko: Cred că, pentru a împinge cu adevărat la o schimbare în conștiința publică, ai nevoie fie de un fel de provocare grandioasă, fie de o amenințare reală pe care Rusia nu o reprezintă cu adevărat.

Fiodor Lukianov: Să ne imaginăm o situație ipotetică. Ucraina este o țară cu o vastă experiență în purtarea unui război modern specific împotriva noastră și cu o înțelegere a ceea ce este necesar. Să ne imaginăm că este acceptată într-o anumită formă în Uniunea Europeană sau devine afiliată. Nu ar putea să se dovedească a fi o navă amiral paneuropeană în această direcție?

Maxim Șepovalenko: Aș spune că nu va deveni o navă amiral. În mare măsură, potențialul economic, militar și demografic al țării a fost subminat. Dacă Ucrainei i se va permite să se integreze în structurile occidentale (Uniunea Europeană, NATO), cred că va acționa cel mult ca un consultant, dar nu ca o navă amiral.

Fiodor Lukianov: Un consultant destul de calificat.

Maxim Șepovalenko: Ucraina, desigur, are experiență de război modern, dar experiența este specifică, pentru că nicio campanie nu se repetă complet mai târziu. Cel mai important, teritoriul țării este complet străpuns de arme moderne cu rachete. Resursele demografice sunt subminate, economic și militar țara este pe marginea prăpastiei. Am puține idei despre rolul de lider al Ucrainei în acest proces, dar poate acționa ca un anumit centru de expertiză.

Fiodor Lukianov: O ultimă ipoteză. Dacă reușim cumva să zdruncinăm militarismul european, ne putem imagina o situație în care un război european începe sau este în curs de pregătire, iar Statele Unite îl privesc și îl încurajează, dar nu participă, spunând: „Este treaba voastră, ocupați-vă voi de asta”?

Maxim Șepovalenko: Aceasta este o situație foarte teoretică. Mă îndoiesc foarte tare că, în primul rând, americanii se vor putea abține de la participarea la conflict; în al doilea rând, chiar dacă ne imaginăm că NATO încearcă să înceapă un conflict armat fără Statele Unite, atunci foarte curând totul va deveni nuclear și nimeni nu se va simți prost.

Fiodor Lukianov: Macron spune că, dacă e ceva, ei au propriile arme nucleare și descurajare.

Maxim Șepovalenko: Oamenii au încetat să se mai teamă. Cu cât ne îndepărtăm de 1945, cu atât politicienii înțeleg mai puțin ce este un război adevărat. În Rusia și Ucraina înțeleg acest lucru, dar în Occident, se pare, nu atât de mult. Trebuie să arătăm mai des ce se întâmplă pe linia de contact, fără restricții. Este un lucru care dă de gândit. O imagine din Ministerul de Externe