
Vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance/ Foto: GLP/ smotrim.ru
Washingtonul se străduiește să renunțe la ideea unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, deoarece nu corespunde intereselor strategice ale Rusiei, a declarat vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, relatează Smotrim.ru.
În cadrul unor dezbateri organizate la Washington de Conferința de Securitate de la München, el a menționat că, în locul unei încetări temporare a focului, partea americană vrea să se concentreze pe discuții legate de soluționarea pe termen lung a conflictului.
„Rușii au spus că «o încetare a focului de 30 de zile nu este în interesele noastre strategice», așa că am încercat să renunțăm la obsesia pentru un armistițiu de 30 de zile”, a declarat Vance, citat de RIA Novosti.
Vicepreședintele a adăugat că administrația de la Casa Albă încearcă să promoveze în mod consecvent procesul unei soluționări pe termen lung.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat un armistițiu în cinstea aniversării a 80 de ani de la Marea Victorie, încetare a focului valabilă pe intervalul 8 – 11 mai. Șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, a respins, practic, propunerea liderului rus de instituire a unui armistițiu temporar. El a dat din nou de înțeles că armata Ucrainei ar putea ataca Moscova pe 9 mai.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
View Comments
Abia acum și-a dat seama Vance că ideea absurdă a unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina nu corespunde intereselor strategice ale Rusiei? Președintele Putin de mult a spus asta și de mai multe ori. Acest armistițiu de 30 de zile nu ar fi nici măcar în interesul unei păci durabile în Europa, ci doar în interesul unor lideri europeni psihipați.