Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Viktor Orban/ Foto: AP
Orban: Kievul a lansat calomnii la adresa Ungariei pentru a compromite votul privind aderarea Ucrainei la UE
Serviciile de informații ucrainene au încercat, folosindu-se în acest sens de un scandal de spionaj, să compromită votul privind aderarea Kievului la UE, a declarat premierul ungar Viktor Orban într-un mesaj video publicat pe rețeaua de socializare Facebook, scrie RIA Novosti.
„S-a încheiat reuniunea Consiliului de Apărare, convocată în legătură cu atacul fără precedent din ultimele zile al serviciilor speciale asupra Ungariei. Ucraina a desfășurat o campanie calomnioasă și coordonată împotriva Ungariei, cu scopul de a face imposibil votul nostru privind aderarea Kievului la UE”, a menționat el.
Potrivit prim-ministrului, la ultima ședință a devenit clar că partea ucraineană a pornit un atac asupra forțelor de apărare ale țării, folosind în acest sens legături din interiorul Ungariei și cu sprijinul unui partid local.
„Astfel, partidul de opoziție maghiar a participat activ la operațiunile serviciilor speciale ucrainene. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în memoria omenirii. Este de așteptat ca până la finalizarea sondajului de opinie vor mai fi întreprise și alte operațiuni. Serviciile maghiare sunt pregătite pentru acest lucru”, a declarat Orban.
Politicianul a subliniat, de asemenea, că autoritățile republicii vor duce votul până la capăt, deoarece „nici Bruxelles-ul, nici Kievul nu pot lua decizii ignorând părerea ungurilor”.
Vinerea trecută, SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) a anunțat că, pentru prima dată în istoria Ucrainei, a demascat o „rețea a serviciilor de informații militare maghiare”. Au fost reținuți un fost militar în vârstă de 40 de ani și o fostă militară a Forțelor Armate ale Ucrainei, care au demisionat din unitate anul acesta. Se afirmă că misiunea celor doi era de a strânge informații despre regiunea Transcarpatia, de a găsi punctele vulnerabile din dispozivitul de apărare terestră și aeriană a regiunii, precum și de a colecta și transmite la Budapesta date privind pierderile armatei ucrainene și evenimentele în derulare de pe linia frontului.
Ca răspuns, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a anunțat expulzarea din țară a doi spioni ucraineni care lucrau sub acoperire diplomatică în cadrul ambasadei. În urma acestui fapt, Kievul a anunțat că expulzează doi diplomați maghiari.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…
Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…
Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…
Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…
View Comments
Disperarea regimului de la Kiev este mare, astfel că recurge la tot felul de mizerii.