Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: smotrim.ru/ Telegram
Unul dintre obiectivele aflate pe agenda corporației de stat Roskosmos este dezvoltarea primei centrale nucleare pe Lună, a anunțat șeful companiei, Dmitri Bakanov, în mesajul său de felicitare cu ocazia Zilei Rusiei, scrie Smotrim.ru.
Textul mesajului a fost postat pe canalul de pe rețeaua Telegram al corporației de stat.
„Printre obiective se numără crearea unei noi Stații Orbitale Ruse, care va înlocui Stația Spațială Internațională (ISS) și desfășurarea primei centrale nucleare pe Lună, ca fundament pentru viitoarele baze lunare. Vom explora Venus. Noi suntem singura țară care a aterizat cu un dispozitiv pe această planetă”, se arată în mesaj.
Specialiștii Roskosmos lucrează, de asemenea, la perfecționarea rachetelor și a navelor spațiale, la îmbunătățirea sistemului GLONASS și la asigurarea unei rețele de internet care să acopere întreg teritoriul țării.
„În fața noastră avem obiective grandioase. Va trebui să implementăm proiecte care cer curaj, o gândire amplă și geniu ingineresc”, a concluzionat Bakanov.
Cosmonauții ruși aflați în prezent pe ISS i-au felicitat deja pe cetățenii ruși cu ocazia Zilei Rusiei. În mesajul lor, Serghei Rîjikov, Aleksei Zubrițki și Kirill Peskov au subliniat că Patria este un loc al puterii, iar toți cetățenii țării se străduiesc să o facă mai bună pe baza valorilor spirituale și principiilor morale comune.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…
Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…
Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…
Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…
View Comments
Sunteți primii care ați trimis un om în Cosmos, pe Iuri Gagarin. Nu mă îndoiesc că veți amplasa prima centrală nucleară pe Lună sau pe oricare altă planetă. Succes!