Categories: MilitarRusia si lumea

Rusia a predat Kievului 1.200 de cadavre ale soldați ucraineni

Partea rusă a predat, vineri, Ucrainei 1.200 de trupuri neînsuflețite ale militarilor ucraineni decedați, a anunțat agenția Interfax, citând o sursă bine informată.

„Partea rusă a predat 1.200 de cadavre, partea ucraineană – nici unul”, a precizat respectiva sursă.

Trupurile neînsuflețite ale militarilor au fost predate Kievului conform inițiativei ruse, propuse părții ucrainene în timpul negocierilor de la Istanbul, din 2 iunie.

„Rusia continuă să ducă la îndeplinire înțelegerile convenite la Istanbul”, a subliniat aceeași sursă, familiarizată cu organizarea procesului.

Miercurea trecută, asistentul președintelui rus, Vladimir Medinski, a anunțat că Rusia a predat Ucrainei 1 212 de cadavre ale soldaților armatei Ucrainei și a primit 27 de cadavre ale militarilor ei în cadrul punerii în aplicare a înțelegerilor la care s-a ajuns la Istanbul.

În total, Rusia a promis să predea Ucrainei unilateral 6000 de cadavre.

Owner

View Comments

  • Bine că le-a primit, în sfârșit. Întrebarea este dacă vor ajunge la familii sau vor dispărea pe traseu. Zelenski nu e dispus să plătească alocații văduvelor și orfanilor.

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago