În SUA a început lupta pentru principala sursă de bogăție a secolului XXI

Trump l-a criticat din nou în termeni duri pe șeful Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii (sau Rezerva Federală, FED), Jerome Powell. De ce se detestă atât de mult șeful statului american și omul care răspunde de emiterea dolarului? În ce două părți se împart elitele americane și pentru ce se duce, chiar acum, între ele un război ireconciliabil? Răspunsul la aceste întrebări, într-un amplu articol al publicației Vzgliad.

Dmitri SKVORȚOV

O nouă salvă în războiul dintre șeful FED, Jerome Powell, și președintele Statelor Unite, Donald Trump, a răsunat miercurea trecută. Trump i-a cerut lui Powell să reducă de urgență rata dobânzii de referință, declarând emoționant pe rețeaua sa de socializare că „el [Powell] este imposibil!”

Războiul lui Donald Trump cu adversarii săi politici se desfășoară simultan pe diferite planuri: politic, administrativ, economic, financiar și juridic. Această luptă nu este despre o nouă lege, ci despre controlul asupra arhitecturii în sine a statului american: asupra instituțiilor lui, a bugetului, finanțelor și, cel mai important, asupra sursei de emitere a banilor – Sistemul Rezervei Federale (FED).

Rădăcina confruntării constă în divergența fundamentală de interese dintre cele două tabere. Pe de o parte, există noii izolaționiști, întruchipați de Trump. Scopul lor este reindustrializarea Americii, revenirea producției în patrie, consolidarea capitalului național și înlocuirea creșterii financiare virtuale cu o creștere a capacității reale de producție.

Oponenții lui Trump sunt globaliștii: elita, orientată spre susținerea și dezvoltarea ordinii financiare transnaționale unde domină capitalurile speculative, instrumentele derivate și controlul conglomeratelor financiare internaționale asupra principalelor fluxuri de numerar. Pe ei, sectorul real al economiei Statelor Unite îi interesează în măsura în care nu le încurcă strategiile lor financiare.

Deocamdată, unul dintre cele mai importante obiective ale lui Trump este de a găsi bani pentru America, deoarece SUA trăiesc peste posibilitățile lor. Problemele legate de deservirea datoriei naționale a SUA (care a atins aproape la 37 de trilioane de dolari la sfârșitul lunii mai) au arătat o lipsă de fonduri pe piețele financiare. Iminența unei crize a datoriilor este deja recunoscută de cele mai mari bănci americane.

Unul dintre cele mai importante instrumente din arsenalul lui Trump au devenit tarifele vamale. În mai 2025, veniturile bugetare ale SUA din aceste taxe au depășit 22 de miliarde de dolari, cu 28% mai mult decât în ​​aprilie și de peste două ori mai mult decât indicii din martie. Aceste cifre i-au permis lui Trump să afirme că tarifele reprezintă o sursă reală de venit. În plus, amenințarea cu introducerea tarifelor a devenit pentru Trump o armă puternică pentru a pune presiune pe partenerii lui de negociere.

Însă adversarii lui Trump au încercat să-i smulgă această armă din mâini: pe 28 mai, instanța de judecată a declarat tarifele ilegale și le-a blocat. Tribunalul a hotărât că dreptul de a stabili tarife aparține Congresului. Având în vedere că majoritatea republicană este șubredă, iar controlul lui Trump asupra partidului este departe de a fi absolut, posibilitățile administrației de la Casa Albă de a obține aprobarea Congresului pentru noi tarife par cel puțin îndoielnice. Iar din moment ce adoptarea de decizii în Congres nu este o chestiune rapidă, acest lucru îl va priva, în orice caz, pe Trump de flexibilitate în a pune presiune pe partenerii de negocieri. Până acum, avocații Casei Albe au reușit să conteste rapid interdicția de a face apel.

În timpul turneului său prin Orientul Mijlociu, Trump a deschis altă sursă solidă de investiții. El a obținut mari comenzi pentru industria americană și a convenit investiții în Statele Unite de către fondurile suverane de investiții ale monarhiilor petroliere din Golf.

În Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite au fost încheiate acorduri pentru sume care ating 600 de miliarde de dolari, 243 de miliarde de dolari și, respectiv, 440 de miliarde de dolari. Sunt investiții directe în industria americană, în sectorul energetic, în aviație și în proiecte nucleare. Printre cele mai semnificative contracte se numără livrarea în Qatar a 210 avioane Boeing (96 de miliarde de dolari); construcția unei fabrici de aluminiu în Oklahoma (4 miliarde de dolari); dezvoltarea producției de reactoare modulare SMR-300 în Michigan (30 de miliarde de dolari); participarea la proiecte de gaze lichefiate și energie nucleară; exportul în statele din Golf de turbine, tehnologii și soluții de inteligență artificială în valoare de miliarde de dolari. Toate aceste contracte înseamnă un aflux de fonduri în sectorul real al economiei americane. Și direct, nu prin piețele financiare și instituțiile financiare controlate de globaliști.

Cu toate acestea, emisiunea dolarului – moneda de rezervă mondială – nu este sub controlul președintelui Statelor Unite, țara care emite această monedă. Mai mult, președintele american nici măcar nu are dreptul de a efectua un audit la Rezerva Federală. FED este un grup de bănci private cărora legislația americană le-a delegat dreptul de a emite bani. Iar mai departe, aceste fonduri sunt alocate sub formă de împrumuturi diferitelor bănci. Bănci americane, transnaționale, bănci centrale ale altor țări (de exemplu, Anglia, Japonia) și banca centrală a Uniunii Europene.

Când Comisia Europeană discută alocarea a 800 de miliarde de euro pentru apărare, asta nu înseamnă că BCE va emite acești bani. Pentru a efectua o emisie de proporții, fără a antrena inflație și căderea cursului euro, Banca Centrală a Uniunii Europene trebuie să asigure această emisiune sub formă de dolari (oferiți pe credit de către Rezerva Federală).

Iar când FED refuză să reducă dobânda de referință, se limitează accesul la investiții pentru întreprinderile din sectorul real. În același timp însă, FED oferă împrumuturi altor bănci centrale și conglomerate financiare globale, întărind pozițiile oponenților lui Trump din întreaga lume. De aceea, Trump cere demisia șefului FED.

Înțelegând că puterea sa în privința FED este limitată, Trump supune spre dezbatere ideea creării unor rezerve criptovalutare pentru state (americane – n.r.) și pentru guvernul federal. Deocamdată, aceste inițiative sunt departe de a fi realizate, dar lovesc în chiar ideea monopolului FED ca centru de emisie și creează o atmosferă de incertitudine care nu este pe placul elitei financiare.

Slăbiciunea cheie a lui Trump este dependența bugetului SUA de finanțarea prin datorii. Ratele ridicate ale dobânzilor practicate de FED îngreunează împrumuturile, scumpind serviciul datoriei. Fiecare nouă plasare de obligațiuni de trezorerie absoarbe lichiditatea de pe piața internă, fără a lăsa fonduri pentru investiții în industrie. De aceea, Trump îi cere lui Powell să reducă rata dobânzii.

S-ar părea că Statelor Unite le rămâne posibilitatea de a lua bani pe datorie din străinătate, prin plasarea de noi emisiuni de obligațiuni de trezorerie. Dar China, care înainte era cel mai activ cumpărător de titluri de stat americane, după declanșarea războiului comercial, încă din primul mandat al lui Trump, a început să vândă lent obligațiuni guvernamentale americane.

Cu 1,13 trilioane de dolari, Japonia, următoarea de pe lista investitorilor în datoria guvernamentală americană, a întâmpinat dificultăți cu o nouă plasare de obligațiuni pe 30 și 40 de ani (a căror dobândă a crescut la niveluri record de 3,185%, respectiv 3,635%).

Este posibilă o reorientare a investitorilor japonezi de pe piața datoriei americane spre piața japoneză, ceea ce poate însemna nu doar o reducere a achizițiilor de noi emisiuni de obligațiuni de trezorerie americane, dar și vânzarea unei părți din titlurile de creanță deținute pentru a retrage fonduri de pe piața financiară americană pe piața japoneză. Mai mult, ministrul nipon de Finanțe, Katsunobu Kato, a vorbit direct despre posibilitatea de a vinde active americane în cazul unor decizii tarifare nefavorabile din partea administrației americane.

În aceste condiții, ultima speranță a administrației americane este Rezerva Federală. Au existat deja precedente când băncile Rezervei Federale au cumpărat direct la licitații volume neplasate de noi emisiuni de obligațiuni de trezorerie americane. Deocamdată este însă neclar dacă va sări conducerea FED să salveze administrația Trump sau va folosi greutățile întâmpinate de Trezoreria federală pentru a exercita presiuni asupra Casei Albe.

Pentru moment este greu de presupus cine va învinge în conflictul dintre președintele SUA și adversarii săi. Se desfășoară o bătălie pentru cine va controla, în secolul al XXI-lea sursele de bogăție. Iar de rezultatul acestei confruntări depinde ce va deveni sursă de resurse și bogăție.

Pentru Trump, ea reprezintă investiții în industrie, dezvoltarea exporturilor, tranzacții externe pentru dezvoltarea comună a unor resurse naturale valoroase etc. Pentru adversarii săi, sursele de bogăție înseamnă piața bursieră, instrumentele derivate, rezervele valutare și monopolul Rezervei Federale.

Până acum, niciuna dintre părți nu a aplicat celeilalte o înfrângere decisivă. Părțile fac schimb de lovituri neașteptate, iar rezultatul confruntării continuă să rămână neclar. În joc este viitorul nu doar al Statelor Unite, dar și al întregului sistem financiar global.

Runda decisivă a confruntării va începe în septembrie, când în Congres vor debuta dezbaterile pe marginea parametrilor bugetului pentru anul viitor. În condițiile în care majoritatea republicană din Congres și Senat nu este mare, iar controlul lui Trump asupra Partidului Republican nu este absolut, există riscul ca, în cadrul procesului bugetar, adversarii lui Trump să poată organiza o susținere a proiectelor de lege împotriva politicii lui. Iar practica legislativă din SUA permite includerea oricăror prevederi în proiectele de lege de finanțare, inclusiv a celor care nu sunt direct legate de procesul bugetar.

Războiul economic al lui Trump nu este atât despre tarife sau vizite, cât despre încercarea de a reporni însuși sistemul economic american. El aruncă provocări nu anumitor țări, ci logicii globaliste a capitalismului postindustrial. Ca răspuns, reprezentanții instituțiilor financiare globale, reprezentați de globaliștii liberali, fac tot posibilul pentru a menține status quo-ul și a preveni orice încercări de schimbări radicale. Iar întrebarea este dacă Trump are suficiente prerogative, resurse, cadre și timp pentru a realiza ceea ce a planificat.