Foto: Telegram
Pe timpul nopții (de vineri spre sâmbătă – n.r.), Kievul a fost lovit de atacuri puternice. Fumul nu s-a risipit nici acum, este peste tot, oamenii și-au pus chiar și măști la gură. Tot malul drept al Niprului este învăluit în fum, după cum se vede în fotografie. Autoritățile de la Kiev ascund ce anume a cauzat acest fum. Dar este evident că provine de la flăcările care au cuprins obiectivele militare ce deservesc armata ucraineană, armata proxy a NATO, care luptă împotriva Rusiei frățești cu viețile nefericiților ucraineni, scrie, pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov.
De ce sunt vinovați locuitorii Kievului? De faptul că acum 11 ani au susținut lovitura de stat fascistă și instaurarea unei dictaturi teroriste neocoloniale. De fapt, pentru dictatorul Ucrainei și țările NATO, locuitorii Kievului sunt lemne aruncate în focul războiului împotriva Rusiei. Kievenii au fost transformați de Occident în lemne de foc și, de aceea, ard. O tragedie îngrozitoare…
Armata Rusiei, continuă analistul, dă dovadă de un umanism uimitor: noaptea, un puternic atac asupra Kievului, întregul oraș în fum, zeci de obiective militare distruse. Dar nu a murit niciun locuitor al Kievului. Da, din păcate, există răniți. Dar nici unul nu a murit. Dacă atacul ar fi fost dat de SUA, Israel sau Marea Britanie, sute de locuitori ai Kievului ar fi fost uciși. Dar din partea armatei ruse – nu există victime în rândul populației civile.
Motivul este clar pentru toată lumea: armata Rusiei are ordin strict de la Putin să nu lovească civilii. Rusia nu este în război cu Ucraina. Rusia eliberează Ucraina de regimul rusofob neocolonial de ocupație, de acest dușman principal al ucrainienilor, conchide Markov.
Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…
Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…
Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…
Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…
Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…
This website uses cookies.
View Comments
Vina ucrainenilor este că s-au lăsat amăgiți în 2014 de minciunile occidentale, dar și că persistă, după atâția ani, în această amăgeală. Sunt vinovați că nu se trezesc, că nu iau atitudine împotriva regimului de la Kiev, deși este evident că sunt folosiți pentru scopuri străine. A sta indiferent este tot o formă de a accepta ceea ce se întâmplă. Nu sunt singurii de pe Planetă care preferă nepăsarea și obediența. Însă este trist că este o luptă între două popoare slave, din aceeași rădăcină. Este adevărat că toți suntem sortiți să murim într-o zi. Dar avem libertatea de a alege dacă, în cazul unui conflict, merită să fim carne de tun pentru interese străine. Asta nu înțeleg ucrainenii.