Categories: MilitarRusia de azi

De Ziua Marinei, Putin a fost la Sankt Petersburg

De Ziua Marinei, președintele rus Vladimir Putin a vizitat Amiralitatea Principală din Sankt Petersburg (în imagine), a anunțat agenția RIA Novosti.

În cadrul vizitei, șeful statului a fost informat în legătură cu evoluția exercițiilor Marinei Militare, a ascultat rapoartele reprezentanților comandamentului militar și, de asemenea, a vizitat, Universitatea Tehnică Marină de Stat din Sankt Petersburg.

De la Amiralitate, șeful statului a felicitat, de asemenea, efectivul personal al Marinei Militare cu ocazia sărbătorii.

Anterior, Putin s-a adresat tuturor marinarilor ruși cu felicitări, înregistrând un mesaj video în care a remarcat eroismul și îndrăzneala deosebite ale militarilor în timpul operațiunii speciale din Ucraina.

Peskov: Parada Marinei Militare, anulată din motive de securitate

Principala paradă navală din Sankt Petersburg din 2025 a fost anulată din motive de securitate, a anunțat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

27 iulie este Ziua Marinei Militare a Rusiei. Conform decretului președintelui țării, Vladimir Putin, începând din 2017, în onoarea acestei sărbători, are loc o paradă navală.

„Această decizie (de anulare a paradei, n.r.) are legătură cu situația generală, din motive de securitate, care sunt mai presus de orice”, a declarat Peskov.

Anterior, în regiunea Leningrad a fost anunțată o amenințare de atacuri cu drone.

Anularea principalei parade navale din Sankt Petersburg a fost anunțată pe 25 iulie.

Evenimentele planificate la Sankt Petersburg vor avea loc la Kronstadt. Asociații creative militare și artiști pop vor concerta în Piața Ancorei pe tot parcursul zilei de 27 iulie.

Ziua Marinei Ruse a fost instituită în 1939, dar ideea sărbătorii în sine a apărut chiar mai devreme – sub Petru I, după victoria de la Capul Gangut din 1714.

Owner

View Comments

  • Felicitări tuturor marinarilor ruși cu ocazia Zilei Marinei! Păcat că parada a trebuit să fie anulată. Era o paradă spectaculoasă și o urmăream cu bucurie în fiecare an. Președintele Putin a fost la Kronstadt, unde a vizitat Catedrala Navală Sfântul Nicolae și s-a îmbarcat pe fregata ,,Amiral Grigorovici." Fregata a fost într-o misiune de luptă în Marea Mediterană timp de 20 de luni, iar noaptea trecută a participat la respingerea atacurilor dronelor inamice asupra regiunii Leningrad. Președintele Putin a felicitat întregul echipaj și l-a promovat în grad pe căpitanul fregatei.

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

3 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

8 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

9 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

9 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

9 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

10 ore ago

This website uses cookies.