Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: Telegram
Conform unui sondaj realizat de Fundația ”Opinia Publică”, 73% dintre locuitorii Rusiei se consideră ca făcând parte din clasa de mijloc din punctul de vedere al veniturilor. 22% dintre respondenți se cred săraci și numai 2% se consideră bogați, relatează canalul Lomovka, de pe rețeaua Telegram.
Studiul a scos în evidență o atitudine contradictorie față de bogăție. Aproape jumătate dintre respondenți (49%) ar dori să se îmbogățească, în timp ce 41% nu aspiră la așa ceva. ”Bogăția este o mare responsabilitate” și „Am deja tot ce-mi trebuie”: așa își explică punctul de vedere cei care nu vor să devină mai înstăriți.
41% dintre ruși exclud pentru sine posibilitatea de a se îmbogăți, în timp ce 47% admit o astfel de perspectivă. Majoritatea (57%) sunt convinși că „bogăția îi strică pe oameni”, în timp ce 33% nu susțin această părere.
Rezultatele sondajului arată că rușii sunt în general mulțumiți de situația lor financiară actuală, dar au atitudini diferite față de perspectivele de îmbunătățire a acesteia.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…
Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…
Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…
Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…
View Comments
Din păcate, la noi clasa de mijloc e pe cale de dispariție. Bogații devin tot mai bogați, iar săracii tot mai săraci. Cei de mijloc vor trece în curând în tabăra săracilor. Bogăția cu măsură nu e rea în sine, rău poate fi modul ei de folosire și lipsa milosteniei. Atât bogăția cât și sărăcia pot fi un prilej de a te apropia sau de a te îndepărta de Dumnezeu și de semeni. Dacă majoritatea rușilor sunt mulțumiți de situația lor financiară este bine. Pentru că Rusia este o țară bogată și toți cetățenii merită să trăiască decent.