Trump: Nu există, deocamdată, un acord privind Ucraina

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că negocierile purtate cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, au fost productive, dar că, deocamdată, nu există o înțelegere privind un acord de pace în Ucraina. Liderul american a subliniat că părțile au discutat multe probleme, dar nu au putut ajunge la o „înțelegere deplină”, relatează Kommersant.

„Am avut negocieri productive. Avem șanse mari să obținem pacea, un acord nu există încă, dar șansele sunt mari”, a declarat Donald Trump la conferința de presă comună cu Vladimir Putin. El a anunțat că este gata să se întâlnească din nou cu președintele rus în curând.

Vladimir Putin a declarat că soluționarea conflictului ruso-ucrainean a fost subiectul central al negocierilor. Potrivit acestuia, Rusia este gata să acționeze pentru a asigura securitatea Ucrainei. Președintele rus și-a exprimat speranța că înțelegerile la care s-a ajuns cu Donald Trump vor deschide calea către pace.

Lusine Balasian

Owner

View Comments

  • Un acord final poate fi prezentat doar după ceea ce va hotărî Zelenski în urma discuției dintre președinții Putin și Trump. După întâlnirea din Alaska, președintele Trump a declarat într-un interviu la Fox News: ,,S-a ajuns la un acord în privința multor puncte, dar mai sunt una sau două chestiuni destul de importante. Însă cred că ele pot fi rezolvate. Acum este rândul președintelui Zelenski să ducă treaba la bun sfârșit. Aș mai adăuga că țările europene ar trebui să se implice puțin, dar totul depinde de președintele Zelenski." Mai precis acum totul depinde de liderii globaliști europeni, că Zelenski e doar o marionetă. Iar poziția lor se poate anticipa: respingerea oricărui acord din partea Rusiei și continuarea conflictului.

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

6 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

11 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

11 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

12 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

12 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

13 ore ago

This website uses cookies.