Categories: MilitarRusia si lumea

SUA au limitat schimbul de informații sensibile legate de Ucraina

În baza deciziei a directorului informațiilor naționale (DNI), Tulsi Gabbard, serviciile speciale americane au încetat să mai transmită date privind negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina partenerilor lor din alianța Five Eyes, a anunțat postul de televiziune CBS, relatează cotidianul Vzgliad.

Potrivit CBS, Gabbard a emis în urmă cu câteva săptămâni o directivă prin care se interzice ca Australiei, Canadei, Noii Zeelande și Marii Britanii să le fie trimise „informații legate de negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina”, scrie RIA Novosti.

Nu este limitat schimbul de informații diplomatice obținute pe alte căi, precum și informații militare care nu au legătură cu negocierile. În special, decizia nu afectează schimbul de informații pe care SUA „le împărtășește cu armata ucraineană pentru a le sprijini operațiunile defensive”.

După cum a scris ziarul Vzgliad, în iulie, președintele american Donald Trump a dat Rusiei un ultimatum privind soluționarea crizei ucrainene. În august însă, s-au desfășurat la o bază militară din Alaska negocierile dintre președintele Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump.

Owner

View Comments

  • Foarte bine a făcut! Informațiile sunt clasificate printr-o directivă semnată pe 20 iulie. Vor afla doar ceea ce trebuie să afle. Curiozitatea a omorât pisica.

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

4 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

5 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

5 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

7 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

8 ore ago
# #