
Foto: TASS
În urmă cu două zile, pe 22 august, Rusia a marcat Ziua Drapelului de Stat, sărbătoare instituită în memoria evenimentelor din 1991, când, după tentativa eșuată de lovitură de stat a Comitetului pentru stare de urgență deasupra clădirii Sovietului Suprem al RSFSR a fost ridicat pentru prima dată tricolorul alb-albastru-roșu.
Steagul alb-albastru-roșu a devenit simbolul noii epoci: sfârșitul perioadei sovietice și începutul statalității moderne a Rusiei. În noiembrie 1991, el a fost deja consfințit oficial în Constituția RSFSR, iar în 2000 a fost aprobat în forma lui finală, folosită și astăzi. Cum a fost sărbătorit acest eveniment important în orașele rusești, în reportajul foto al publicației URA.RU.
Prin tradiție, în cadrul acestei sărbători sunt organizate evenimente festive în toată țara. La Moscova, în noaptea de 22 august, s-a desfășurat, pentru al treilea an consecutiv, o cursă auto. La Celiabinsk, a avut loc o ceremonie de ridicare a tricolorului la clădirea Rosavtodor, la care au participat eroul operațiunii militare speciale, căpitanul Radval Nevolin, precum și tineri militari, activiști.
La Perm, tricolul a fost desfășurat pe esplanada orașului, iar pe tot parcursul zilei s-au derulat flash mob-uri tematice. La Tiumen, tricolorul a fost arborat pe clădirea guvernului și pe pilonul Podului Îndrăgostiților, precum și în curțile și piețele orașelor din regiune. La Sankt Petersburg, acestei sărbători i-a fost dedicată o ceremonie organizată în Cetatea Petru și Pavel, unde un drapel gigantic de 30 pe 50 de metri a fost desfășurat înainte de tradiționala tragere de la miezul zilei.
Și persoane din afara Rusiei au marcat evenimentul. În Egipt, tinerii, cu sprijinul Casei Ruse din Cairo, au desfășurat tricolorul rusesc la piramida din Saqqara. Acțiunea de la mormântul antic al faraonului Djoser a devenit un gest simbolic de respect și solidaritate.
Regiunea Herson a sărbătorit Ziua Drapelului de Stat al Rusiei. Evenimentele centrale au avut loc la Ghenicesk, unde a fost desfășurat un tricolor de 250 de metri pătrați.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
View Comments
Frumoase evenimente au avut loc în Rusia cu ocazia Zilei Drapelului de Stat. Am vizionat și eu câteva dintre ele pe internet. Rușii (de la copii la vârstnici) știu să facă din toate evenimentele o adevărată sărbătoare. Felicitări! Imaginea din acest articol este deosebită.