MAE, apel către „troica europeană”: Evitați escaladarea în jurul programului nuclear al Iranului

Rusia condamnă încercarea Marii Britanii, a Franței și Germaniei de a iniția reluarea sancțiunilor ONU împotriva Iranului și îndeamnă la evitarea unei escaladări a situației din regiune, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei, relatează Smotrim.ru.

MAE rus a reamintit că, în pofida eforturilor comune depuse de Rusia și China pentru soluționarea situației legate de programul nuclear iranian, reprezentanții Marii Britanii, ai Franței și Germaniei au trimis un apel pe numele Secretarului General al ONU și al Președintelui Consiliului de Securitate referitor la o presupusă nerespectare considerabilă, de către partea iraniană, a obligațiilor sale conform Planului comun și cuprinzător de acțiune (JCPOA, acordul privind programul nuclear iranian, n.r.)

„Încheind Planul comun și cuprinzător de acțiune și punându-l cu conștiinciozitate în aplicare pe parcursul mai multor ani, inclusiv timp de un an după retragerea unilaterală a Statelor Unite din «acordul nuclear», Teheran a închis toate problemele legate de Iran”, a precizat serviciul de presă al Ministerului de Externe.

Respectivul apel lansat de țările europene către ONU are ca scop restabilirea, împotriva Iranului, a regimului de sancțiuni anulat, a menționat ministerul.

„Considerăm important să nu se permită o nouă escaladare a situației referitoare la programul nuclear iranian”, este îndemnul lansat de MAE în comunicatul său.

Ministerul rus de Externe a dat drept exemplu situația cu presiunea externă exercitată asupra Iranului, care a avut loc în iunie, care a avut consecințe grave pentru pacea și securitatea internațională.

Cu o zi înainte, ministerul iranian de Externe a anunțat că Teheranul intenționează să răspundă la decizia Marii Britanii, a Franței și Germaniei („troica europeană”) de a lansa un mecanism de restabilire a sancțiunilor internaționale împotriva Republicii Islamice.

Owner

View Comments

  • Tripleții obsedați de sancțiuni merită s-o ia în freză de la iranieni.

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

21 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago