Zaharova: Rusia îndeamnă Japonia să nu desfășoare sistemul american Typhon

Moscova a îndemnat Tokyo să își revizuiască decizia de a desfășura pe teritoriul țării baterii ale lansatoarelor sistemului american de rachete Typhon, destinat, printre altele, să lanseze rachete cu rază medie și mai mică de acțiune, a declarat reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, informează Smotrim.ru.

Ea a comentat infomațiile din presa străină conform cărora lansatoare americane vor fi desfășurate la baza aeriană americană Iwakuni în timpul exercițiilor nipono-americane Resolute Dragon 25, programate pentru 11-25 septembrie.

„Îndemnăm guvernul japonez să își reconsidere decizia adoptată”, a declarat Zaharova.

Diplomata a declarat că, în caz contrar, Moscova va porni de la faptul că toată responsabilitatea pentru ulterioara deteriorare a situației din regiune revine părții japoneze.

„Interpretăm acest lucru ca un pas destabilizator în contextul cursului Washingtonului de creștere a potențialului rachetelor terestre cu rază medie și mai mică de acțiune în scopul desfășurării avansate a sistemelor corespunzătoare în diferite regiuni ale lumii”, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe.

Potrivit acesteia, formarea și extinderea potențialului de rachete destabilizatoare în regiunile învecinate Federației Ruse creează o amenințare directă la adresa securității strategice a țării.

„O astfel de evoluție a evenimentelor va avea consecințe negative considerabile pentru stabilitatea regională și globală, inclusiv o escaladare periculoasă a tensiunilor dintre puterile nucleare”, a explicat Zaharova.

Diplomata a subliniat că Moscova vede cum autoritățile de la Tokyo opromovează în mod consecvent o politică de militarizare accelerată. Ea a reamintit că Rusia a avertizat în repetate rânduri Japonia în legătură cu inacceptabilitatea angajării de activități militare provocatoare în apropierea granițelor sale din Orientul Îndepărtat. În același timp, Tokyo a fost avertizat în mod special să nu ofere teritoriul său pentru desfășurarea avansată a sistemelor americane de rachete terestre cu rază medie și mai scurtă de acțiune, indiferent de durata desfășurării acestora.

„Calificăm astfel de pași drept intenționat ostile și provocatoare, ce ignoră interesele naționale ale Federației Ruse. Drept urmare vom fi forțați să întreprindem măsuri militare-tehnice compensatorii necesare”, a subliniat reprezentanta oficială al Ministerului de Externe al Rusiei.

MAE rus a declarat anterior, în numeroase rânduri, că eforturile depuse de Tokyo au dus la o deteriorare fără precedent a relațiilor dintre Rusia și Japonia.

Owner

View Comments

  • Cum să nu desfășoare sisteme americane Typhon, când baza aeriană de la Iwakuni este americană? Japonezii suferă de sindromul Stockholm, pentru că atașamentul față de foștii agresori americani asta indică. În mai și august 1945 avioanele americane B-29 au bombardat Iwakuni, concentrându-se asupra rafinăriei de petrol. La acea dată baza era japoneză, unde existau aproximativ 1.000 de cadeți. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și după lansarea asupra Japoniei a două bombe atomice, diverse forțe militare din SUA, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă au ocupat baza. În 1948 a fost numită Baza Forțelor Aeriene Regale Australiene. Forțele Aeriene ale SUA au preluat comanda bazei la 1 aprilie 1952, iar Marina SUA a sosit pe 1 octombrie 1954. De atunci, baza s-a tot extins ca suprafață și număr de militari americani. Acum există la baza Iwakuni aproximativ 13.000 de angajați, majoritatea americani. Bombardați clasic și nuclear, atașamentul japonezilor față de americani se încadrează în sindromul Stockholm. Sau sunt masochiști. Ministrul redresării economice japonez și-a anulat vizita în SUA (programată pentru 28 august) din cauza unei dispute privind achizițiile de orez. Casa Albă a obligat Japonia să cumpere mai mult orez american cu până la 75%. Dar vor cumpăra, așa cum vor desfășura și sistemele Typhon la baza Iwakuni. Au primit dispoziție de la Washington și nu-și pot dezamăgi fostul agresor și actualul șef, mai ales că nu s-au lecuit de acel sindrom. Pe lângă asta, cred că au și mâncărimi de piele. Posibil ca Rusia să aibă un ,,tratament" potrivit pentru ei dacă nu se liniștesc.

Recent Posts

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

9 minute ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

33 de minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

10 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago