Hot News
În Rusia a fost creată prima rețea neuronală pentru evaluarea dezvoltării creierului la sugari
31/08
Telegraph publică „cea mai completă versiune” a planului Europei pentru Ucraina
31/08

ONU a cerut Ucrainei să înceteze atacurile asupra regiunilor rusești.

Foto: AP

Secretarul general adjunct al Organizației mondiale, Miroslav Jenca, a condamnat atacurile forțelor ucrainene asupra obiectivelor civile din Rusia și a cerut Kievului să înceteze imediat aceste acțiuni, relatează canalul Lomovka, de pe rețeaua Telegram.

Vorbind în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, el a confirmat existența a numeroase victime în rândul populației civile din regiunile de frontieră.

Atacurile ucrainene asupra civililor și infrastructurii reprezintă o încălcare a dreptului internațional umanitar, a declarat reprezentantul organizației internaționale.

Jenca a subliniat în mod deosebit incidentul când o dronă a căzut în apropierea Centralei Nucleare din Kursk, pe 24 august, unde a izbucnit un incendiu care a avariat un transformator de pe teritoriul centralei. Reprezentantul ONU a subliniat că astfel de atacuri sunt condamnate de organizație, indiferent de locul în care sunt comise.

După cum precizează Lomovka, este prima declarație clară de acest gen venită din partea organizației mondiale prin care sunt condamnate la modul concret acțiunile armatei Ucrainei împotriva infrastructurii civile din regiunile rusești. Situația din zonele de frontieră rămâne încordată, autoritățile locale continuă să raporteze noi tiruri și victime în rândul populației civile.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Dacă ONU are misiunea, printre altele, de a asigura respectarea dreptului internațional și a drepturilor omului, cum le asigură? Că sunt doar atenționări, vorbe și iar vorbe. Au sancționat cumva Ucraina sau au în vedere să facă acest lucru? Este de apreciat această declarație a lui Miroslav Jenca, dar dacă rămâne doar în faza asta are doar rolul unui pahar cu apă folosit într-un incediu masiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3237417