Putin: În Occident sunt revizuite rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial

Putin: Într-o serie de țări occidentale are loc, practic, o revizuire a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial

Într-o serie de țări occidentale are loc, practic, o revizuire a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, adevărul istoric este falsificat, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin într-un interviu acordat agenției de știri Xinhua, al cărui text este publicat pe site-ul Kremlinului, relatează RIA Novosti.

„Vedem cum într-o serie de țări occidentale are loc, practic, o revizuire a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, sunt ignorate în mod vădit verdictele tribunalelor de la Nürnberg și Tokyo”, a spus Putin în dialogul cu jurnaliștii chinezi înaintea vizitei pe care șeful statului rus urmează să o întreprindă la Beijing.

Potrivit șefului statului, în spatele acestui lucru se află nedorința elitelor din Occident de a-și aminti de vinovăția predecesorilor lor pentru declanșarea războiului, dorința de a șterge din istoria lor fapte rușinoase, dar și încurajarea revanșismului și neonazismului.

„Adevărul istoric se falsifică și este trecut sub tăcere în virtutea conjuncturii politice”, a constatat Putin.

Vizita lui Putin în China va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie. Potrivit asistentului prezidențial Iuri Ușakov, președintele va participa, la Tianjin, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, după care la evenimentele de la Beijing dedicate aniversării a 80 de ani de la victoria în Războiul de Rezistență al Poporului Chinez împotriva Agresiunii Japoneze și în al Doilea Război Mondial. În capitala Chinei, Putin se va întâlni cu președintele Xi Jinping. Putin va avea apoi peste zece întâlniri bilaterale, inclusiv cu premierul Indiei, Narendra Modi, dar și cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian.

Owner

View Comments

  • Acei occidentali inculți dau din gură fără să gândească. Pentru ei minciuna și calomnia sunt singurele forme de imaginație. Dar sunt plictisitori ca niște șobolani morți. Își închipuie că pot transforma în victorie eșecurile lui Napoleon și ale lui Hitler. Adevărul nu poate fi îngropat și nici transformat în minciună. Doar în mințile lor bolnave se poate. Adevărul umblă întotdeauna singur. Pentru că nu suportă pe lângă el mincinoși, fățarnici și nemernici. Poporul rus a crescut într-o Patrie, nu într-un supermarket. Educația și patriotismul lor nu va permite niciodată ca jertfa milioanelor de ruși să fie denaturată și uitată. Iar ce spun papagalii occidentali nu are nici o valoare.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

7 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

9 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

10 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

11 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

11 ore ago

This website uses cookies.