Hot News
Fără NATO, Ucraina se va putea așeza la coadă pentru Uniunea Europeană
05/09
Peskov, despre colaborarea Rusiei cu China și Coreea de Nord
05/09

Vladivostok i-a întâmpinat pe oaspeții ediției jubiliare a Forumului Economic Estic

Foto: TASS

A 10-a ediție a Forumului Economic Estic și-a început lucrările la Vladivostok, cu participarea reprezentanților din peste 70 de țări. Tema principală a evenimentului: „Orientul Îndepărtat — Cooperare pentru Pace și Prosperitate”, informează canalul Lomovka, de pe rețeaua Telegram.

Cele mai reprezentative delegații au sosit din țările din regiunea Asia-Pacific, respectiv China, India, Mongolia, Laos și Thailanda. Momentul cheie al evenimentului este considerat discursul pe care președintele Vladimir Putin îl va rosti la ședința plenară, la care vor mai lua cuvântul premierul Laosului și alți invitați de rang înalt.

Programul prevede mai mult de 100 de evenimente, inclusiv dialoguri de afaceri cu partenerii ASEAN și dezbaterea unor proiecte de investiții. Organizatorii se așteaptă să fie semnat un număr record de acorduri: anul trecut au fost încheiate 313 acorduri în valoare totală de peste 5,5 trilioane de ruble.

Forumul se desfășoară în mod tradițional pe campusul Universității Federale din Orientul Îndepărtat, unde au fost create toate condițiile pentru o muncă productivă și un dialog intercultural.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Foarte activ și neobosit este președintele Putin! După cele patru zile petrecute în China, zile foarte încărcate, Vladimir Putin a participat la a 10-a ediție a Forumului Economic Estic. La sesiunea plenară a acestui forum, președintele Putin a ținut un discurs la care a abordat diverse teme actuale: criza ucraineană, activitatea Băncii Centrale și a guvernului, relațiile internaționale, sprijinul pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat. Îmbarcat pe vaporul Uragan spre insula Russki, Vladimir Putin a vizitat filiala din Extremul Orient a Centrului Național ,,Rusia.” Am văzut câteva înregistrări de la aceată vizită. Impresionant Centru, așa cum impresionant este tot ceea ce ține de Rusia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3228960