MAE rus: Occidentul a trădat libertatea de exprimare de dragul beneficiilor politice obținute din rusofobie

Conducerea politică a țărilor baltice, Poloniei, României, Cehiei și a altor state occidentale a renunțat la propriile principii privind libertatea de exprimare și de gândire în favoarea obținerii unor dividende politice prin promovarea retoricii rusofobe, a declarat reprezentanta Federației Ruse, Aliona Gavrilenko, în cadrul celei de-a 60-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care are loc la Geneva între 8 septembrie și 8 octombrie 2025, relatează TASS.

Potrivit reprezentantei ruse, întregul spațiu informațional din aceste țări este „impregnat de ură față de tot ce este legat de Rusia”. „În goana după beneficii politice de moment, guvernele acestor țări și ale altora sunt gata să renunțe la principiile considerate odinioară sacre pentru gândirea occidentală – libertatea de exprimare și libertatea de gândire”, a afirmat ea, subliniind existența unei „practici sistematice de restricționare și interzicere a activității mass-mediei rusești”.

În lumina „încălcărilor evidente ale prevederilor fundamentale ale documentelor ONU în domeniul drepturilor omului”, Gavrilenko a făcut apel către Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, „să ofere, în sfârșit, o evaluare imparțială și obiectivă acestor fapte scandaloase”.

Reprezentanta Rusiei a mai menționat că în multe dintre țările menționate, „atitudinile rusofobe și isteria antirusească încurajată de autorități au devenit, de facto, o normă a vieții”. Potrivit ei, sunt supuși discriminării nu doar cetățenii ruși care trăiesc în străinătate și pentru care limba rusă este limba maternă, ci și persoanele care le arată simpatie. „În aceste țări, profanarea și demolarea monumentelor dedicate personalităților care reprezintă cultura rusă precum și alte forme de barbarie modernă au devenit un fenomen obișnuit”, a concluzionat diplomata.

Owner

View Comments

  • La noi este vorba de mult servilism, de fenomenul ,,lingecurist" și de foarte multă incultură. Suntem într-o situație diplomatică fără precedent! Dacă sunăm la Bruxelles, ni se dau doar ordine; dacă sunăm la Washington, nu ne răspunde nimeni; la Moscova sau Beijing nici nu ne gândim să sunăm fără aprobarea Ursulei. Aproape toată mass-media din România este aservită intereselor străine. Influența maleficului Soros a pus stăpânire pe România, fiindcă a avut teren prielnic, oameni ușor de cumpărat cu mărunțiș. Atitudinea rusofobă se manifestă la persoanele spălate pe creier, inculte și lacome după avantaje materiale sau funcții. Sunt niște instrumente care atunci când nu vor mai fi de folos, vor fi aruncate la gunoi. Acolo le este, de fapt, locul!

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

20 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago