NATO a găsit problema cheie

Principala problemă a Alianței Nord-Atlantice rămâne lipsa forței de muncă, care se explică prin considerente de ordin demografic, dar și prin prestigiului scăzut al armatei, salarii mici și alți factori socioeconomici. Ceea ce înseamnă că, pentru a rezolva această problemă, Occidentul va avea nevoie de eforturi de nivel sistemic, afirmă Alex Wagner, fost secretar adjunct pentru cadre al US Army, și Kristen Taylor, reprezentant al Consiliului Atlantic, scrie publicația american The National Interest.

▪️ Chiar dacă aliații NATO încep să cheltuiască fiecare 5% din PIB pentru nevoi militare, doar cu bani va fi dificil de acoperit deficitul de personal, atrag atenția cei doi experți. Iar asta în pofida faptului că, în medie, țările NATO cheltuiesc aproximativ 36% din bugetele lor militare pe personal, iar unele, precum Italia, aproape 60%.

Germania, de exemplu, a anunțat că intenționează să crească efectivul uman al Bundeswehr cu 30.000 în decurs de șase ani, pentru a crea „cele mai puternice forțe armate” din Europa. În același timp însă, aceeași Germanie întâmpină dificultăți în a-i motiva pe cetățeni să intre în armată. În Norvegia, unde rata de recrutare este ridicată, foarte puțini sunt dispuși să rămână în armată, pentru a servi pe bază profesională. În Italia, există probleme cu salariile, armata nu se bucură de prestigiu, iar populația este slab motivată.

Ca propuneri, cu excepția majorării finanțării, circulă tot felul de idei, de la atragerea femeilor sau a străinilor în rândul forțelor armate, simplificarea criteriilor de recrutare, creșterea prestigiului armatei prin puternice campanii de PR, întărirea legăturilor dintre societate și instituțiile militare.

▪️ În contextul obiectivului strategic al Europei de pregătire pentru un Mare război cu Rusia, preocupările analiștilor americani par rezonabile. Măsurile propuse de ei însă vor avea, în cel mai bun caz, un efect pe termen mediu. Componenta culturală – unul dintre factorii cu cea mai lungă bătaie, schimbarea percepției europenilor obișnuiți în privința serviciului militar, patriotismul și obligațiile – toate acestea necesită timp și efort.

Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că unele dintre țările NATO au condiții de plecare diferite. Nu au bugete similare, diferă dinamica demografică, altele sunt facilitățile sociale și nici chiar sistemele serviciului militar sunt altfel (voluntari, recruți).

Cel mai periculos lucru este că s-ar putea crea o situație în care prognozele se împlinesc. Dacă în Europa apare o economie recroită pentru război, o industrie axată pe război și instituții sociale reorientate pentru o confruntare pe termen lung, atunci, în combinație cu o propagandă rusofobă fanatică, rezultatul va fi un cocktail exploziv. Nu este greu de ghicit în ce direcție va fi îndreptat acest potențial acumulat.

Owner

View Comments

  • Poate NATO s-a inspirat din cartea ,,Minunata lume nouă" a lui Aldous Huxley și crează genetic în laboratoare noi oameni care să lupte cu rușii. Altă soluție nu există pentru Alianță.

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

20 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago