Occidentul a învățat să genereze pandemii ale fricii

Amenințarea emanată, chipurile, de Rusia a devenit pentru Europa o nouă pandemie. Pe fondul neputinței totale de a face față provocărilor economice, gestionarea fricilor permite elitelor europene să controleze cu încredere voturile majorității alegătorilor, scrie Timofei Bordaciov, director de programe la Clubul internațional de dezbateri Valdai, într-un articol pentru publicația Vzgliad.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, autoritățile mai multor țări din Europa de Nord și de Vest au anunțat, concomitent, apariția, în apropierea aeroporturilor și bazelor lor militare, a unor obiecte zburătoare suspecte — presupuse a fi drone. Astfel de știri au venit una după alta din Danemarca, Suedia, Norvegia, Germania și din Țările de Jos. În Danemarca a fost chiar anunțată mobilizarea de urgență a rezerviștilor în Forțele Armate, iar avioanele de luptă sunt ridicate regulat în aer. Iar în Țările de Jos, aeroportul național a fost închis doar pentru că un balon obișnuit a fost confundat cu un obiect zburător neidentificat.

Nu prea există îndoieli că astfel de cazuri se vor mai întâmpla în repetate rânduri. Deocamdată, proveniența dronelor nu este de nimeni cunoscută oficial, dar, după obiceiul care a prins deja rădăcini în Occident, acuzațiile se vor prăvăli imediat asupra Rusiei. Se creează impresia că vecinii noștri din Occident sunt cuprinși de o epidemie a fricii legate de o nouă amenințare.

Originea acestei isterii concrete se explică ușor prin încercările europenilor de a demonstra cu orice preț Statelor Unite că Rusia ar avea, chipurile, intenții ofensive în privința Uniunii Europene și a NATO. Există însă un motiv mult mai profund pentru care fiecare eveniment relativ extraordinar este transformat în Occident într-o adevărată pandemie a fricii, care cuprinde mass-media și o parte considerabilă a populației.

Motivul este că elitele occidentale au deprins deja, de cel puțin zece ani, metoda de a conduce populația, distrăgând-o de la problemele reale, prin amplificarea unor amenințări reale sau imaginare până la proporții cosmice. Iar tehnologiile moderne de comunicare și media creează posibilități fantastice de a redirecționa în mod regulat atenția populației de la o amenințare la alta, conferindu-i fiecăreia caracterul unei pandemii. Dacă stăm să ne gândim, modelul occidental de democrație s-a transformat de mult timp într-un mod de a conduce oamenii prin manipularea fricilor lor.

Foto: UNICEF

Cu aproape șase ani în urmă, pandemia noii infecții cu coronavirus și agitația din jurul ei au permis elitelor occidentale să „scape” eficient de problemele acumulate până atunci și care nu puteau fi rezolvate. Deși prima experiență de guvernare cu ajutorul fricii a fost așa-numita „criză migraționistă” din Uniunea Europeană, care a avut loc în 2015. Atunci, societățile europene au fost speriate de moarte de presupusele hoarde de refugiați din țările Africii și Orientului Mijlociu, care s-ar fi îndreptat spre Bătrânul Continent.

Spaima în masă s-a dovedit într-atât de puternică, încât a permis guvernelor majorității statelor UE să restabilească controlul intern la frontiere, care nu mai exista din momentul intrării în vigoare a Acordurilor de la Schengen, în 1995. După europeni, „amenințarea migrației” a fost însușită cu succes și de SUA – lupta împotriva fluxului de migranți ilegali a devenit una dintre temele care au permis Partidului Republican să câștige alegerile prezidențiale din 2024.

Dar criza migraționistă din 2015 nu a apărut deloc întâmplător atunci: cu doar câțiva ani înainte, criza datoriilor din zona monedei unice europene a arătat că Europa nu se descurcă să rezolve cele mai stringente probleme ale dezvoltării economice. Ea a întărit rămânerea în urmă a țărilor din sudul Europei, dar a scos la iveală o problemă și mai mare: și anume că elitele occidentale nu au absolut nici o idee privind schimbările sistemice în modelele economice naționale. Iar asta pe fondul creșterii rapide a Chinei, Indiei și a altor țări din așa-numita majoritate globală.

De aceea, când în 2020 a izbucnit, la nivel mondial, epidemia de coronavirus, în Occident, dar mai ales în Europa, ea a fost primită cu un entuziasm considerabil. În doar câteva săptămâni, guvernele statelor europene, cu mici excepții, au creat pentru cetățenii lor o atmosferă de groază perfectă, lupta împotriva căreia a permis să fie date total uitării nu doar probleme economice reale, ci și principalele drepturi individuale. După care au început să apară, una după alta, amenințări care căpătau imediat caracter pandemic.

În primăvara anului 2022, declanșarea operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina a devenit, ne place sau nu, un adevărat cadou pentru elitele occidentale. Dar nu pentru că ele intenționează să meargă pe calea militarizării economiilor și societăților lor – pentru așa ceva nu există încă resurse suficiente. Cel mai important lucru pe care cercurile politice europene l-au putut obține din criza ucraineană a fost o nouă oportunitate de a abate atenția alegătorilor de la problemele economice urgente și de a redirecționa toată nemulțumirea și dezamăgirea acumulate spre Rusia.

Amenințarea care ar proveni, chipurile de la noi a devenit noua pandemie, iar gestionarea fricii în fața acesteia le permite (în primul rând) elitelor europene să demonstreze o neputință totală în fața provocărilor economice, dar să controleze cu încredere voturile a două treimi dintre alegători. Cel puțin asta indică rezultatele tuturor ultime alegeri naționale din Germania, Franța sau Marea Britanie.

Foto: Istoric.rf

Se conturează o situație opusă celei modelate în mult discutatul film american din toamna lui 2021, „Don’t Look Up”: acolo cetățenilor li se inoculează convingerea că uriașul asteroid care se apropie de Pământ nu există și că nu trebuie să privească spre cer, unde apropierea lui devine tot mai vizibilă. În Europa sau în SUA zilelor noastre, dimpotrivă, alegătorii sunt forțați în fel și chip să privească doar în sus: să vadă amenințări de natură externă, dar să nu-și concentreze atenția asupra problemelor interne acumulate în economie și societate.

Aceste amenințări externe pot avea cele mai diverse forme: refugiați-migranți, pandemii de boli necunoscute, amenințarea din partea Rusiei sau Chinei. Dar elementul esențial este altul: toate aceste amenințări nu pot fi niciodată legate prin proveniența lor de activitatea elitelor naționale ale Occidentului. Și astfel, acestea din urmă nu pot fi trase la răspundere în fața alegătorilor pentru ceea ce anunță, la fiecare nou moment, a fi cea mai mare primejdie la adresa liniștii și chiar a existenței lor.

În același timp, noile frici apar chiar și fără un plan gândit dinainte. Societățile occidentale caută singure să se distragă cu ceva de la faptul că situația economică nu se îmbunătățește, iar modalitățile de a opri acest declin au generat doar dezamăgiri. Fricile susținute de elite și de mass-media devin parte firească a sistemului de autoapărare psihologică de care cetățenii occidentali au nevoie, înțelegând că următoarele alegeri prezidențiale sau parlamentare nu pot aduce absolut nicio schimbare în bine.

Iar în cazul în care conflictul politico-militar cu Rusia se va încheia, să sperăm, fără a aluneca într-o catastrofă generală, în Europa și SUA va fi nevoie de ceva comparabil cu el prin amploarea groazei generale. Se poate prognoza că adevărata „furtună perfectă” va fi ceva legat de dezvoltarea nestăbilită, din ultimii ani, a tehnologiilor de inteligență artificială (IA). În lume se discută deja intens despre crearea unei IA care, chipurile, va putea înlocui omul aproape în toate sferele de activitate.

Specialiștii știu foarte bine că până și cea mai avansată inteligență artificială rămâne tot un sistem controlat de om, măcar prin simpla lui conectare la curentul electric, și că, fizic, nu poate scăpa de sub control. Totuși, acest lucru cu greu va împiedica transformarea ei într-o nouă amenințare de proporții uriașe, menită să manipuleze emoțiile populației.

Cetățenii europeni, după metode deja testate, vor fi rugați, de pildă, să-și oprească complet telefoanele și celelalte dispozitive conectate la internet. Și probabil că vor face acest lucru cu bucurie, deoarece au învățat deja să-și structureze viața de la o pandemie de panică la alta.

Amuzant este că noi nu putem nici măcar presupune cât timp va putea Occidentul să existe într-un asemenea regim. Deocamdată, politica sub forma manipulării pare chiar optimistă în comparație cu vechile metode de rezolvare a problemelor acumulate — adică revoluții sângeroase și războaie generale. Totuși, pe măsură ce alegătorii de rând din Europa și SUA „privesc în sus”, în loc să primească răspunsuri la întrebările lor „pământești” stringente, în profunzimea societăților pot încolți idei a căror influență ar putea deveni cu adevărat distructivă.

Owner

View Comments

  • După încheierea conflictului vor inventa o altă ,,pandemie." Vor scoate din sertar o altă boală în locul Covid-ului sau un alt dușman în locul Rusiei. Vor inventa un alt vaccin ,,minune" sau vor avea motiv să producă și mai multe arme. Cele mai importante afaceri din lume și cele mai bănoase sunt comerțul cu arme și industria farmaceutică. Doar prin teamă pot avea controlul asupra oamenilor, doar prin teamă se poate distrage atenția de la alte fapte importante care se întâmplă. Mai este vorba și de intenția de reducere a populației, fiindcă stăpânii lumii au hotărât că suntem prea mulți. Și va mai dura foarte puțin până la apariția altei pandemii sau unui alt război, deoarece trebuie speriată și rărită din când în când populația ca să i se reamintească cine comandă pe planeta asta. Drone, OZN-uri, marțieni - fac parte și astea din scenariu. Asta se cheamă ,,a băga lumea în sperieți", o metodă eficientă azi, când majoritatea oamenilor nu citesc, nu gândesc și se comportă ca o turmă de oi.

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

13 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

14 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

15 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

16 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

17 ore ago

This website uses cookies.