Putin, despre relațiile Rusiei cu Tadjikistan și Azerbaidjan

Autoritățile tadjike înțeleg problema migrației și participă la luarea deciziilor administrative alături de colegii din Rusia, a declarat președintele Vladimir Putin la conferința de presă care a marcat încheierea vizitei sale de trei zile în Tadjikistan, relatează publicația Lomovka.

Potrivit sursei citate, șeful statului rus a luat parte la summitul Rusia-Asia Centrală și a avut două întâlniri cu omologii lui din Azerbaidjan și Tadjikistan, Ilham Aliev și Emomali Rahmon.

Lomovka a selectat cele mai importante dintre declarațiile făcute de liderul de la Kremlin cu acest prilej:

  • Putin a comentat situația migrației din Tadjikistan. Potrivit precizărilor sale, dacă acum doar câțiva ani erau 5 milioane de oameni, acum sunt peste 10 milioane.

”Rusia este interesată de forța de muncă, dar una necesară țării noastre. Iar oamenii trebuie ei înșiși să trăiască și să muncească în condiții bune și, de asemenea, să respecte legile și reglementările Rusiei. Este vorba, înainte de toate, de limbă. Probleme sunt multe, iar cetățenii Rusiei le semnalează”.

  • Tadjikistanul este un partener important pentru Rusia. Se află la granița CSI. Deși nu avem frontieră comună, acest lucru are o importanță extraordinară pentru securitatea Rusiei. Tot aici se află, de asemenea, o bază militară rusă.
  • Conducerea țării face, de asemenea, tot posibilul pentru a normaliza relațiile de-a lungul frontierei cu Afganistanul.
  • Cooperarea economică dintre Tadjikistan și Rusia este activă. Sunt și domenii legate de extracția mineralelor care reprezintă un interes reciproc.
  • Avantajele competitive ale Tadjikistanului sunt generate de cultivarea bumbacului.
  • O direcție importantă de activitate este cooperarea în domeniul umanitar. Președintele Tadjikistanului a propus deschiderea de școli cu predare în limba rusă.
  • Una dintre cele mai mari cote pentru țările CSI la educația în universitățile rusești este alocată Tadjikistanului.
  • În Tadjikistan, studierea limbii și culturii ruse se bucură de o însemnătate deosebită. Statutul limbii ruse este consacrat prin lege. Fapt ce reprezintă baza pentru dezvoltarea ulterioară a legăturilor interstatale.
  • CSI este chemată să păstreze tot ce a mai rămas bun din Uniunea Sovietică.
  • Țările din Asia Centrală se dezvoltă pe baza propriilor tradiții și „este foarte important să nu se separe complet”.
  • Rusia și Azerbaidjanul s-au confruntat cu un eveniment tragic: prăbușirea unui avion. Dar a fost nevoie de timp pentru a verifica toate datele. Acum, „această pagină a fost întoarsă”.
  • Pe ansamblu, situația cu prăbușirea AZAL este clară, au rămas detalii și nuanțe.
  • Președintele Rusiei nu crede că între Rusia și Azerbaidjan a existat „vreo criză în relațiile interstatale”.
  • Putin a descris ca o ”criză a emoțiilor” situația survenită în relațiile dintre Rusia și Azerbaidjan.
  • În Azerbaidjan, dorința de dezvoltare a relațiilor cu Rusia are un caracter fundamental.
  • Emoțiile nu trebuie să împiedice să muncim, a declarat Putin, vorbind despre situația legată de relațiile ruso-azerbaidjane.
Owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

4 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

5 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

6 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

8 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

8 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

9 ore ago
# #