În ce condiții este posibilă o lovitură de stat militară în Ucraina?

În Ucraina se aud deschis îndemnuri la răsturnarea lui Zelenski printr-o lovitură de stat militară. Cât de populare sunt asemenea idei în societatea ucraineană? Este armata pregătită să preia puterea – și în ce condiții s-ar putea realiza un asemenea scenariu? Un articol pe această temă, elaborat de jurnaliștii publicației Vzgliad.

Vasilii STOIAKIN

Liderul cunoscutei trupe ucrainene „Vopli Vidopliasova”, Oleg Skripka, a făcut o declarație răsunătoare: „Eu, de exemplu, sunt pentru o lovitură de stat militară. Pentru a pune un militar normal la conducere sau chiar pentru a admite doar militarilor să intre în politică. Și gata! Cei care au trecut prin acțiuni militare. Cum ar fi Madiar (pe numele său Bródi Róbert, maior, comandantul Forțelor de drone ale Ucerainei, n.r.) sau voluntari ca Serghei Sternenko.”

Prima întrebare pe care și-o pune cititorul rus: ce se va întâmpla acum cu Skripka? Pentru că, practic, el a îndemnat public, nici mai mult, nici mai puțin, la o răsturnare neconstituțională a puterii. Cel mai probabil, riscul maxim pentru el este un val de ură pe rețelele sociale. De fapt, a și primit așa ceva: opinia publică se întreabă de ce el însuși nu este pe front (încă de anul trecut se încadra la vârsta de mobilizare).

A doua întrebare: Skripka a spus toate astea doar așa, la întâmplare, sau este un punct de vedere popular? Depinde la ce parte din declarație te referi. În privința faptului că după război la putere ar trebui să vină veterani și voluntarii, Skripka exprimă opinia majorității. Din acest punct de vedere, societatea ucraineană nu diferă cu nimic de cea rusă. Poate cu excepția urii naționale față de actualul șef al statului, care are însă un caracter hibrid: în Ucraina, Zelenski este detestat, dar o alternativă nu este văzută (dacă este exclus fostul comandant șef Zalujnîi, în privința căruia opiniile sunt împărțite). În ceea ce privește lovitura de stat militară, o asemenea stare de spririt există, într-adevăr, dar este greu de crezut că are un caracter de masă.

Desigur, o lovitură de stat militară este posibilă în orice țară care are o armată. Dar se întâmplă ele nu peste tot, pentru că pentru așa ceva este nevoie de anumite condiții.

Prima condiție – existența unui grup de ofițeri cărora nu le place ce se întâmplă în țară. Experiența loviturilor de stat din țările „lumii a treia” arată că, de regulă, generalii intră în elita conducătoare și nu doresc să schimbe ceva. Cel mai adesea, ei sunt forțați să facă acest lucru sub presiunea puterii și a partenerilor străini (cum ar fi, de exemplu, căpitanul general Augusto Pinochet). În pofida întregii decomunizări, relațiile dintre elitele politice și militare din Ucraina diferă prea puțin de cele din URSS. Este suficient să vezi cum popularul Zalujnîi se ferește să ia parte la lupta politică perfect legitimă.

Cu totul altceva este când vine vorba de ofițerii de nivel mediu (de exemplu, locotenent-colonelul Gamal Abdel Nasser). De obicei, ei au divergențe cu conducerea militară superioară. Noi nu știm dacă sunt astfel de grupuri de ofițeri în Forțele Armate ale Ucrainei, și să clarifici o astfel de chestiune este imposibil până când complotul iese, oarecum, la iveală. Din interiorul țării, acest lucru îl pot vedea doar serviciilor speciale și, chiar și atunci, nu mereu și nu toate.

Încă o variantă: reprezentanții organizațiilor naționaliste încorporate în armată. Este vorba, de exemplu, de comandantul Corpului 3, un nazist convins, Andrei Bilețki.

Începând din 2014, naționaliștii ucraineni au avut numeroase oportunități de a încerca să preia puterea pe cale militară sau chiar pașnică. Dar nu au încercat nici măcar o dată să profite de aceste oportunități. Judecând după toate aparențele, liderilor naționaliștilor paramilitari le convine absolut perfect statutul lor de penali ideologici în slujba marelui capital ucrainean.

Și pentru că veni vorba de capital: ce este el, de fapt? În 2014, Igor Kolomoiski, cel care a finanțat o parte considerabilă din batalioanele naționaliste, le putea trimite împotriva Kievului, dar nu a făcut-o. Acum, același lucru îl putea face Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, dar… el nu are nevoie de așa ceva, fiind perfect integrat în sistem. Și nici nu sunt metodele lui: el nu este înclinat să acționeze impulsiv.

În general, forța motrice a unei lovituri de stat pot fi doar ofițeri din comandamentul brigăzilor sau, cel mult, din cel al corpurilor de armată.

Poate vor fi figuri mediatizate (Madiar-Brodi menționat mai sus), dar este puțin probabil ca ele să fie asociate cu niște forțe politice sistemice. Poate vor atrage în calitate de drapel pe unul dintre generalii militari populari, care au suferit din cauza puterii actuale (sunt puțini, dar sunt și nu este vorba doar de Zalujnîi).

Următorul punct important: ideologia. Aici, trebuie pornit de la faptul că, pe timp de război, o rebeliune (fie ea reușită sau nu) subminează unitatea națiunii, slăbește statul și armata în fața unui inamic extern. Având în vedere această circumstanță, ideologia trebuie abordată cu cea mai mare atenție.

„Complotul de la 20 iulie” împotriva lui Adolf Hitler a avut o natură foarte specifică: generalii de rang înalt ai Wehrmacht-ului planificaseră, în esență, să capituleze în fața aliaților occidentali pentru a nu opri războiul împotriva URSS. Sau, să zicem, pentru a rămâne scutul Occidentului împotriva Uniunii Sovietice. Acum, un astfel de scenariu nu este deloc de actualitate – Ucraina este chiar acel scut, în consolidarea căruia Occidentul pompează fonduri uriașe.

Există, desigur, o variantă naționalistă a euroscepticismului. Dar, de exemplu, același Bilețki, fiind eurosceptic, consideră că războiul ruso-ucrainean va permite nazificarea Europei de Vest. După cum vedem, acest plan se realizează excelent și fără participarea lui activă.

Există, desigur, și punctul de vedere al bloggerului Igor Mosiiciuk (un naționalist și rusofob convins), conform căruia Occidentul este ostil Ucrainei în aceeași măsură ca și Rusiei și, slăbind-o pe aceasta din urmă, o ucide, pur și simplu, pe prima. De aceea, el afirmă că este nevoie urgentă de un acord cu Rusia. Apropo, Mosiiciuk își promovează poziția destul de deschis, care însă nu se bucură de vreun sprijin semnificativ: fuziunea cu Occidentul (aderarea la UE și NATO) este singura variantă logică al unui „viitor luminos” care le este propus acum ucrainenilor de rând.

Rămâne singura variantă: o lovitură de stat pentru înlăturarea lui Zelenski, care împiedică obținerea de arme nucleare (să admitem) din SUA și victoria asupra Rusiei. Occidentul însă (inclusiv Donald Trump) demonstrează clar că ucrainenii nu au pe nimeni mai bun pentru „respingerea agresiunii ruse” decât Zelenski. O încercare de a-l răsturna doar așa, „pentru că este un om rău”, nu ar aduce niciun câștig, ci doar ar amâna „victoria asupra Rusiei”, în care ucrainenii încă mai cred.

În esență, starea de spirit dominantă în societatea ucraineană este tocmai aceasta – Zelenski nu are alternativă acum, iar după război… După război nici de lovitură de stat nu va mai fi nevoie, pentru că vor fi alegeri.

Deși, dacă Zelenski ar încerca să anuleze de tot alegerile sau să le organizeze după „scenariul moldovenesc” (mai precis să le amâne pentru a pregăti un asemenea scenariu), atunci da, firește, va exista sprijinul maselor populare pentru o lovitură de stat militară. Dar pentru așa ceva trebuie mai întâi ca războiul să se termine și să se obțină o pace stabilă – iar până acolo e cale lungă. În plus, Maia Sandu, de exemplu, și-a „desenat” alegerile, și legiunile nu s-au răsculat (este adevărat, ea nu are mulțimi de veterani nemulțumiți).

Astfel, ar fi greșit să negăm posibilitatea unei lovituri de stat militare în Ucraina, dar probabilitatea unei astfel de acțiuni este mică. Dacă totuși s-ar ajunge la o lovitură de stat, ea s-ar putea întâmpla în două variante. Fie după război (și doar în cazul în care națiunea ar fi înșelată în privința alegerilor), fie în timpul războiului, ca urmare a unei crize neașteptate. Cum ar fi, de exemplu, dacă Occidentul ar anunța clar că nu îi mai dă bani și arme lui Zelenski. Sau dacă, în cazul morții lui Zelenski, puterea ar încerca să mențină junta în frunte cu Ermak. Sau, de asemenea, în cazul unei ample înfrângeri militare, precum pierderea Dnepropetrovskului sau a Harkovului. Dar cu siguranță nu în condițiile actuale și nu în viitorul apropiat.