
Foto: AP
Amenințările lansate de ministrul belgian al Apărării, Theo Francken (în imagine), de a „șterge Moscova de pe hartă” sunt complet anormale și reprezintă o amenințare la adresa viitorului continentului, a declarat Ambasada Rusiei în Belgia într-un comentariu postat pe canalul de pe rețeaua Telegram a misiunii diplomatice ruse.
Publicația Smotrim.ru amintește că, pe 27 octombrie, într-un interviu acordat ziarului De Morgen, Francken a amenințat că va „șterge Moscova de pe hartă” în cazul unor atacuri cu rachete rusești asupra Bruxelles-ului. El a mai spus, de asemenea, că, în Ucraina, Rusia „luptă împotriva întregului Occident”.
Diplomații ruși au definit afirmațiile ministrului belgian drept provocatoare și iresponsabile, subliniind că nu Rusia, ci astfel de politicieni sunt cei care reprezintă o amenințare la adresa viitorului continentului și sunt „capabili să-l arunce într-un nou război”.
„Greu de crezut că declarațiile provocatoare și iresponsabile ale unuia dintre principalii ”ulii” belgieni, care prezice «atacuri cu rachete rusești asupra Bruxelles-ului» și amenință că va «șterge Moscova de pe hartă», ar fi meritat atenția noastră, având în vedere anormalitatea lor absolută și ruperea lor totală de realitate. Cum se spune, marasmul se adâncește”, a declarat ambasada în comunicatul ei.
Diplomații au precizat că pe Francken „l-a luat gura pe dinainte”, recunoscând că împotriva Rusiei luptă nu doar Ucraina, dar întregul Occident colectiv. Mai mult, „ministrul belgian al războiului” visează nu doar la acțiuni militare, ci și la înrăutățirea situației economice din Rusia.
Dar fanteziile lui Francken sunt „zdrobite de realitatea dură”: ministrul este obligat să justifice scăderea nivelului de trai din propria țară, criminalitatea în ascensiune și abundența imigranților ilegali, se menționează în comunicatul ambasadei. În plus, „întrebările incomode” i-au provocat ministrului un „acces de furie”.
„Din păcate, escapadele lui T. Francken sunt cea mai flagrantă manifestare a freneziei militariste în care se afundă tot mai adânc partidul european al războiului”, subliniază diplomații ruși.
Pe 25 octombrie, ministrul belgian al Apărării a declarat că reacția Rusiei la confiscarea activelor ei înghețate ar fi extrem de dureroasă. El considera că președintele rus Vladimir Putin „ar considera acest lucru ca un act de război și ar da o lovitură serioasă Belgiei”.
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
View Comments
Acestui idiot oficial merită să-i șteargă cineva una peste bot! Cum se face că tot mai mulți cretini ies la orizont în ultimul timp? Au stat undeva, prin laboratoare, până au fost spălați complet pe creier și li s-au inoculat microbul urii față de Rusia? Belgia își permite să înfrunte Rusia? Nici o cizmă n-ar gândi asemenea idioțenie. Ăsta e ministru al Apărării? Îngrijitor la o fermă de porci ar fi mai potrivit, că nu e nevoie de prea multă minte.