
Președintele Rusiei, Vladimir Putin/ Foto: smotrim.ru
Obiectivul de a provoca dezbinare în societatea rusă și de a destabiliza situația din interiorul țării figurează în documentele serviciilor speciale străine, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la ședința Consiliului pentru Relații Interetnice (în imagine), relatează Smotrim.ru.
Liderul rus a subliniat că, în condițiile actuale, amplificarea oricăror contradicții interne este inadmisibilă.
„Trebuie să vă raportez că am intrat în posesia copiilor, pur și simplu a copiilor documentelor serviciilor speciale ale țărilor occidentale și ale centrelor străine care lucrează pe banii lor, în care se afirmă direct că obiectivul este destabilizarea Rusiei din interior, prin dezbinarea societății noastre, prin provocarea de conflicte de natură interetnică și religioasă”, a spus Vladimir Putin.
Președintele a precizat că fake-urile și dezinformarea sunt arme folosite de adversarii Rusiei pentru a destabiliza situația din țară.
În cadrul aceluiași Consiliu, președintele Federației Ruse a subliniat că unitatea interetnică și socială reprezintă stâlpul suveranității Rusiei.
Putin a susținut propunerea de a declara anul 2026 „Anul unității popoarelor Federației Ruse”
Cu același prilej, președintele Vladimir Putin, a susținut propunerea ca anul 2026 să fie declarat în țară Anul unității popoarelor Federației Ruse.
„O propunere bună, haideți să facem așa. O voi ruga pe [vicepremierul Federației Ruse] Tatiana Alekseevna [Golikova] să pregătească proiectele de decizii corespunzătoare”, a spus Vladimir Putin.
Șeful statului a mai subliniat că unitatea țării este garantată de cultură și de limba rusă.
Anul 2025 a fost declarat Anul Apărătorului Patriei, iar anul 2027 urmează să devină Anul Geografiei.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
View Comments
Politica occidentală s-a bazat întotdeauna pe principiul ,,dezbină și cucerește." Pe asta s-a bazat în 1917 și în 1991, distrugând un imperiu și apoi dezmembrând URSS-ul. Occidentul știe că o țară se destabilizează cel mai ușor din interior. Nu se va opri niciodată din această acțiune împotriva Rusiei pentru că o atrage în mod deosebit bogățiile ei. O țară destabilizată, adusă în haos, poate fi mai ușor jefuită.