Kievul a obligat Europa să se împrumute

Uniunea Europeană a inventat o alternativă la „creditul de reparații”: deficitul bugetar al Ucrainei ar putea fi finanțat cu fonduri din datoria comună a UE și din granturi acordate de statele membre ale Uniunii. O decizie concretă ar urma să fie adoptată la summitul liderilor UE, prevăzut pentru luna decembrie, relatează publicația Vzgliad.

După cum constată experții, sponsorizarea Ucrainei s-a dovedit mai simplă din chiar fondurile europenilor, decât prin crearea unui mecanism de confiscare a activelor înghețate ale Rusiei.

„Pentru o perioadă, Belgia și-a apărat dreptul de a nu pune la dispoziția Kievului activele înghețate ale Rusiei. Majoritatea țărilor UE se tem de consecințele juridice ale unei confiscări atât de grosolane a fondurilor Rusiei. Ceea ce înseamnă că, în Occident, măsurile legale încă funcționează”, a comentat politologul Alexander Rahr.

„Acum, banii pentru partea ucraineană vor fi percepuți din bugetele naționale ale statelor membre ale UE, cu precădere din bugetele militare – din acele fonduri suplimentare de 2–5% din PIB, pe care țările europene au promis să le aloce NATO”, a adăugat analistul german.

Potrivit expertului Universității Financiare de pe lângă Guvernul Federației Ruse, Denis Denisov, principala problemă a „creditului de reparații” ține de mecanismul de implementare practică a acestuia.

„Mă îndoiesc că europenii vor reuși să retragă din activele înghețate ale Rusiei exact suma necesară pentru acoperirea deficitului bugetar al Ucrainei. Ar fi ciudat ca un asemenea mecanism să funcționeze în condițiile actuale. Prin urmare, Europa va fi nevoită să caute resurse suplimentare, posibil chiar în detrimentul propriilor programe sociale”, a concluzionat Denisov.

Owner

View Comments

  • O cotoroanță penală (Ursula), un poponar (Rutte) și un actoraș drogat (Zelenski) au ajuns să dispună de bugetele țărilor membre UE după bunul lor plac. Fură ca-n codru cu acceptul liderilor-marionetă europeni.

Recent Posts

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

31 de minute ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

3 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

3 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

4 ore ago

Președintele Cubei este pregătit să reziste Statelor Unite

După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…

4 ore ago

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

19 ore ago
# #