Dmitri Peskov/ Foto: Reuters
Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia „ar putea fi forțată să ia măsuri pentru asigurarea securității”, pe fondul afirmațiilor privind un posibil conflict cu Alianța Nord-Atlantică (NATO), relatează cotidianul Kommersant.
„O asemenea retorică militaristă se aude tot mai des din Europa”, a spus Peskov, rugat fiind de jurnaliști să comenteze declarația ministrului german al Apărării, Boris Pistorius, potrivit cărora un conflict armat între cele două părți ar putea izbucni până în 2029.
”În Rusia nu există susținători ai vreunei confruntări cu NATO. Forțat însă, putem lua măsuri pentru a ne asigura securitatea”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.
„Astfel de declarații nu îmbunătățesc situația”, a adăugat secretarul de presă al liderului rus.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a afirmat că un război între NATO și Rusia ar putea începe până în 2029. Potrivit spuselor sale, inițial s-a mers pe ideea că un conflict armat ar putea izbucni în 2029, însă acum unii experți militari cred că acest lucru este posibil deja în 2028. „O serie de istorici militari consideră chiar că am trăit ultima vară pașnică”, a adăugat Pistorius într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.
La începutul acestei veri, aproape toate țările membre NATO s-au angajat să majoreze cheltuielile pentru apărare până la 5% din PIB până în 2035. O creștere cerută cu insistență în special de președintele american Donald Trump.
Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…
Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…
Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…
Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…
Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…
This website uses cookies.
View Comments
Dacă țările membre NATO au mâncărimi în tălpi, pot începe un război împotriva Rusiei. Ăsta e modul lor de a se sinucide, pentru că șansele lor de a face față Rusiei sunt nule. Mai mari șanse are mazărea să stea pe perete, dacât să câștige NATO! Nici măcar cu ajutorul Statelor Unite n-ar putea fi învinsă Rusia. Dacă președintele Putin va activa butonul nuclear, toate orașele din Occident și până pe coastele Americii vor fi făcute una cu pământul. Racheta Burevestnik și torpila Poseidon nu se compară cu nimic existent în lume. Cei din NATO sunt atât de nerăbdători să le cunoască puterea?
Deși nu există o amenințare militară directă din partea NATO în viitorul apropiat, Rusia se confruntă cu un complex de provocări care necesită o analiză atentă precum și pregătirea măsurilor de răspuns. Iar una dintre ele se află în regiunea Asiei Centrale, fiindcă am mari dubii că SUA vor lovi prin Norvegia sau Finlanda, ci mai degrabă vor căuta să destabilizeze situația din Asia Centrală (prin presiune economică asupra țărilor din regiune și prin provocarea haosului prin migrația în masă), astfel încât Rusia să nu poată interacționa cu piața globală, eliminându-i în acest mod comerțul și destabilizând-o din punct de vedere economic, social și politic. Se mai poate contura riscul unor acțiuni teroriste conform scenariului sirian - când oameni din diverse țări - Pakistan spre exemplu - au luptat împotriva regimului Assad; ceva similar poate fi implementat și împotriva Rusiei, dacă ținem cont de capacitățile financiare ale Occidentului și de apetitul sau față de distrugerea acestei națiuni. Oricum ar fi, e necesar ca Moscova să manifeste atenție sporită stilului de-a crea haos al yankeilor: organizează un false flag în Europa și incendiază situația din cealaltă parte a Rusiei.