Trump – președintele demonstrației de forță

Fiodor LUKIANOV,
redactor-șef al revistei „Rusia în politica globală”, director științific al Clubului Internațional de Dezbateri „Valdai”

Este dificil să evaluezi politica americană din exterior, riscul de a greși fiind foarte mare. Sistemul politic al Statelor Unite este foarte specific. El s-a format în condiții speciale, în contextul construirii de la zero a unui stat de imigranți, a căror parte activă era condusă de ambiții mesianice.

Ambiții care își aveau rădăcinile în curente religioase destul de radicale. Iar formarea acestei națiuni – de la „republică a fermierilor” care lupta împotriva metropolelor europene, trecând prin explorarea cu mijloace îndrăznețe a unor vaste teritoriil și sporirea populației grație imigranților din întreaga lume, până la hegemonia mondială – a adăugat un caracter unic întregii structuri socio-politice.

Pentru a fi corecți, trebuie să spunem că fiecare jucător important pe scena mondială este unic, comportamentul oricărei puteri fiind determinat de cultura și istoria ei distincte. În cazul Americii, surprinzător este faptul că o țară cu o cultură și o istorie extrem de originale a ajuns, prin voința sorții, nu doar să domine scena internațională, să fie liderul, cum se spune, al „lumii libere”, ci și un fel de etalon, un model de urmat pentru toată lumea. Având însă în vedere parcursul istoric de nerepetat al SUA, acest lucru este oarecum absurd, deoarece experiența lor pur și simplu nu poate fi aplicată nicăieri altundeva.

Aceste considerații nu au scopul de a aprofunda istoria și psihologia națională. Particularitățile sistemului politic american actual, din perioada președinției lui Donald Trump, sunt foarte vizibile și, datorită poziției centrale a Statelor Unite, influențează întreaga lume.

Trump a câștigat alegerile ca întruchipare a stării de oboseală care a cuprins o parte considerabilă a americanilor față de rolul mondial care le revine. Semnificativ este faptul că, după un an de la preluarea mandatului, președintele, care a promis să acorde prioritate punerii în ordine a propriului cămin, adică rezolvării problemelor sociale interne, se remarcă cel mai mult în chestiuni internaționale.

Obsesia pentru tema pacificării („am pus capăt la opt războaie în opt luni, în curând voi pune capăt și la altele”), pentru ample războaie comerciale, pentru amenințări cu folosirea forței în diferite direcții, în special în bazinul Caraibelor, pentru apărarea zgomotoasă a albilor și creștinilor din Africa, iar acum și intenția de a relua testele nucleare (orice ar avea el în vedere când vorbește despre acest lucru) și de a stimula cursa înarmării.

Pe plan intern, situația lui Trump nu este, în acest moment, tocmai strălucitoare. Potrivit sondajelor, shutdown-ul care a durat o perioadă record, impasul dintre partide în ceea ce privește finanțarea instituțiilor statului îi afectează mai mult pe republicani. Primele alegeri din cadrul actualei administrații, inclusiv la New York, au adus succesul oponenților. Bacanala taxelor vamale, care au o importanță crucială pentru Trump, îi deranjează pe mulți. Și nu este clar dacă această politică va fi susținută de Curtea Supremă, care în prezent examinează legalitatea ei. Iar acolo majoritatea este de partea conservatorilor.

Mai este un an până la alegerile intermediare pentru Congres, care vor decide dacă republicanii vor păstra controlul asupra ambelor Camere. America se pregătește deja pentru alegeri.

Și aici apare un paradox. Trump, care i-a criticat pe toți predecesorii lui pentru că au neglijat interesele oamenilor simpli și s-au preocupat de chestiuni de care oamenii nu au nevoie, alocă acum o grămadă de timp temelor externe. Mai mult, există motive să presupunem că, pe măsură ce se apropie alegerile pentru Congres, activitatea în această direcție va crește. Următoarea decernare a Premiului Nobel pentru Pace, atât de râvnit de Trump, va avea loc exact cu o lună înainte de vot. Și este evident că președintele SUA va dori să folosească acest atu, sau cel puțin să depună eforturi speciale în acest sens.

Probabil că Trump nu va primi Premiul Nobel, deoarece nu se încadrează deloc în canonul liberal-internaționalist al celor care aleg laureatul. Însă schimbarea paradoxală a accentului de la interior la exterior este firească. Statele Unite nu pot să se concentreze asupra lor însele, amintindu-și de tradițiile izolaționismului. Prea multe lucruri, în primul rând bunăstarea financiară și economică, sunt legate de rolul lor mondial, chiar dacă nu mai dorești să îl joci în forma sa anterioară. După toate probabilitățile, Trump nu are un program bine gândit de reorientare a cursului, dar are o înțelegere instinctivă a necesității de a face acest lucru. De aici rezultă mișcarea prin încercări și erori, acompaniată de tobele asurzitoare care nu tac nici măcar o clipă.

Publicul american este, desigur, interesat de propriul lui buzunar și de calitatea vieții, care nu pot fi însă înlocuite cu succese internaționale. Dar pot fi de folos ca ajutor pentru formarea unei opinii publice pozitive.

Și cu cât transformările interne sunt mai complexe, cu atât vor fi necesare mai multe victorii externe. Pentru că (vezi mai sus) nimeni nu a anulat rădăcinile mesianice ale ideii americane, doar formulările s-au schimbat.

Pentru restul lumii, toate acestea înseamnă că activitatea de politică externă a Washingtonului va continua la fel de intens, ba chiar se va intensifica, probabil. Și va deveni, cel mai probabil, mult mai dependentă de situația internă din SUA. Dacă adăugăm calitățile personale ale lui Trump, putem fi siguri de impulsivitatea crescândă a acțiunilor și declarațiilor sale. Anul care a trecut nu a infirmat presupunerile că, în principiu, Trump nu este un președinte de război, campaniile serioase cu angajamente îi sunt potrivnice. Dar el este un președinte al demonstrației de forță (prin care se obbține pacea, după cum spune motto-ul său). Și aici există întotdeauna riscul de a fi atras în demonstrație, chiar și împotriva voinței proprii.

(Rossiiskaia gazeta)