
Foto: AP
Nemulțumiți de planul Statelor Unite privind reglementarea situației din Ucraina, liderii Uniunii Europene pregătesc propria lor contrapropunere, relatează ziarul Wall Street Journal, citând surse informate, transmite agenția RIA Novosti.
Potrivit publicației, europenii încearcă să convingă Ucraina să sprijine planul lor, care, în opinia acestora, este elaborat ținând cont de condiții mai avantajoase pentru Kiev.
„Europa speră să pregătească planul în câteva zile, însă Kievul nu s-a angajat deocamdată să îl susțină”, scrie ziarul.
Portalul american Axios, citând surse, a relatat pe 19 noiembrie că SUA desfășoară „consultări secrete” cu Federația Rusă privind elaborarea unui nou plan de reglementare a conflictului din Ucraina. Ulterior, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia și SUA au discutat în august, în Alaska, despre o reglementare pașnică în Ucraina, dar de atunci „nu au existat noutăți pe această temă”.
Conform Financial Times, planul propus de SUA presupune reducerea ajutorului militar american pentru Kiev, recunoașterea statutului oficial al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice și declararea limbii ruse ca limbă de stat în Ucraina, precum și renunțarea de către Kiev la întreg Donbasul și reducerea Forțelor Armate Ucrainene. Planul include, de asemenea, interzicerea dislocării de trupe străine pe teritoriul Ucrainei și oprirea livrărilor de arme cu rază lungă de acțiune către Kiev. După cum a relatat Axios, planul prevede ca SUA și alte țări să recunoască Crimeea și Donbasul ca teritorii rusești legitime.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
View Comments
Cine va prelua acum rolul lui Boris Johnson?