Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Kirill Dmitriev/ Foto: TASS
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va întâlni marți cu trimisul special al liderului american, Steven Witkoff, scrie agenția TASS.
Reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru cooperare investițională și economică cu țările străine, șeful Fondului pentru Investiții Directe al Rusiei (RDIF), Kirill Dmitriev, a calificat ziua de 2 decembrie drept o dată importantă pentru pace.
„O zi importantă pentru pace: echipa care a elaborat acordul de pace al președintelui [SUA, Donald] Trump privind Gaza se va afla la Moscova pentru a promova agenda de pace a lui Trump pentru Ucraina”, a scris Dmitriev pe rețeaua de socializare X.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va întâlni pe 2 decembrie cu trimisul special al președintelui american, Steven Witkoff. Tema principală este soluționarea crizei ucrainene, inclusiv propunerile SUA pe această temă. După cum a declarat anterior secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov, întâlnirea va avea loc în a doua parte a zilei. Presa va avea acces doar pentru primele fotografii cu discuțiile care vor avea loc.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
View Comments
Vedeți cât de imprevizibilă și dificilă poate fi pacea? Capitularea Germaniei în Primul Război Mondial a dat naștere celui de-al Treilea Reich. Apoi pacea separată a Rusiei cu Germania în Primul Război Mondial a dat naștere URSS, în vreme ce ascensiunea URSS a condus la înfrângerea celui de-Al Treilea Reich în al Doilea Război Mondial. Iată punctul important din toate aceste vizite/întâlniri și poteci ale yankeilor la Kremlin!
O pace separată (așa cum dorește Washingtonul) poate fi un truc foarte bun, mai ales dacă guvernul Trump este o mizerie coruptă și disfuncțională. Și mai ales dacă ai nevoie de timp pentru a-ți face curat în propria casă și pentru a te reorganiza, conștient fiind că datorezi enorm de mulți bani aliaților tăi. Aș propune să facem un simplu exercițiu de memorie:
1. America este îndatorată total față de aliații săi? - Da!
2. Are o conducere nefuncțională care stă sub spectrul izbucnirii unei revoluții sociale? - Da!
3. Are o societate bolnavă și divizată, chiar înainte de a fi în război cu ea însăși? - Da!
4. Are nevoie urgentă de modernizare și reindustrializare? - Da!
5. Este blocată în conflicte militare care consumă resurse? - Da!
Și-atunci, America din 2025 nu seamănă destul de mult cu Rusia din 1917? Nu cumva ar fi benefică pentru ea o pace separată cu Federația Rusă, tocmai pentru a evita colapsul propriului sistem pe care l-a implementat după cel de-Al Doilea Război Mondial, atribuindu-și pe nedrept calitatea de lider al acestuia?
Occidentalii vor toci până la rupere pragurile lui Putin! Cred că au început să iasă din excepționalismul caracteristic și să conștientizeze situația. Deși, conform educației lor, nu-s sigură că „minunea” va fi de lungă durată ori că intențiile vor fi sincere. Interesant ar fi să aflăm cât vor ceda și mai ales ce vor oferi rușii la schimb! Dar acestea se vor sesiza în timp, pe măsura avansării evenimentelor.